Delegația Chișinăului în CUC a propus inițierea cercetării circumstanțelor morții lui Oleg Horjan sub egida Misiunii OSCE și cere acces la fața locului pentru organele de drept constituționale: Ce spune Tiraspolul
2070
Delegația Chișinăului în Comisia Unificată de Control (CUC) a propus joi, la ședința acestei structuri desfășurate la Tighina, inițierea cercetării circumstanțelor în care a fost asasinat activistul civic din regiune, Oleg Horjan, sub egida Misiunii OSCE.
De asemenea, reprezentanții Chișinăului au cerut acces la fața locului pentru specialiștii din cadrul organelor de aplicare a legii pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală în conformitate cu legislația.
„În atenție a fost adus cazul morții violente a activistului civic Oleg Horjan, care s-a produs în satul Sucleia situat în perimetrul Zonei de Securitate. Delegația Republicii Moldova a condamnat cu fermitate acțiunile criminale care au luat viața unui om”, arată un comunicat de presă al Biroului Politici de Reintegrare.
Menționăm că așa-zisele autorități de la Tiraspol au solicitat sprijinul Chișinăului pentru a ancheta omorului lui Oleg Horjan, printr-un demers expediat Ministerului Afacerilor Interne.
„Se solicită organelor de drept din Republica Moldova să instituie pe teritoriul Republicii Moldova măsuri urgente de cercetare a persoanelor care au comis infracțiunea deosebit de gravă și să stabilească circumstanțele relevante”, se arată în demersul Tiraspolului.
Amintim că Oleg Horjan a fost fără suflare în noaptea de duminică spre luni, iar astăzi a fost petrecut pe ultimul drum. Acesta a fost încarcerat o perioadă la Tiraspol, după ce a protestat împotriva actualului regim din stânga Nistrului.
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
20.10.2026
14:37
20.10.2026
14:16
20.10.2026
13:36
20.10.2026
13:34
20.10.2026
13:27
20.10.2026
13:22
20.10.2026
13:13
20.10.2026
12:42
20.10.2026
12:07
20.10.2026
12:02
20.10.2026
11:41
20.10.2026
11:27
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















