Stiri
Deja e bine, de ce să riscăm?
Actualitate
01.08.2021
10:24
2556
2556
Trustia, elegii politicoase
Deja e bine! Treaba e ca și făcută! Pentru prima dată în istoria iData, mai mult de jumătate din cetățeni chestionați (52,4%) consideră că sunt lucruri în Republica Moldova care merg într-o direcție corectă. Nota bene: acest rezultat remarcabil a fost obținut în lipsa Guvernului, care încă se mai zămislește în burta transgenderistă a Parlamentului. Cifra optimiștilor va crește vertiginos după ce miniștrii / ministrele noastre-născuți / te se vor așeza în scaunele lor și vor începe să conducă sub bagheta magică a prim-ministrei Natalia Gavriliță. Iar dacă noua guvernare va demonstra că nu fură, „va fi deja un progres uriaș în raport cu guvernările anterioare”, după cum bine spunea deputatul-parașutist sau viceversa, Oazu Nantoi, și multpătimitul nostru popor va atinge culmea fericirii existențiale înainte de a fi admiși în raiul UE.
Căci molotovenii sunt simplu de fericit. Pentru ei contează nu atât de rezultate, cât intenții. Și dacă intențiile sunt bune, greșelile se mai iartă, căci a greși și omenește, numai cine nu face nimic, nu greșește.
Acum stau și mă gândesc: pentru PAS au votat 52,8% din alegători și doar 52,4% consideră că lucrurile merg într-o direcție corectă, unde s-au pierdut 0,4%? S-au dezamăgit înainte de pornirea vremurilor bune sau au votat fără să creadă? Și dacă oamenii sunt atât de mulțumiți înainte de pornirea vremurilor bune, atunci poate nu sunt rost ca ele să pornească? De ce să riscăm?
Al tău pilostrat, Ion Buraga

Stiri relevante
29.12.2024
10:05
2159
Cine visează la revoluție?
22.12.2024
10:07
2131
Cine face listele?
15.12.2024
10:41
3615
Înțelepciunea rusească a lui Călin Georgescu
08.12.2024
10:25
3500
Ce îi unește pe Vlad Filat și Ilan Șor?
01.12.2024
10:18
2617
Unde a dispărut înțelepciunea rusească, dacă a fost?
24.11.2024
10:09
3802
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
17.11.2024
10:23
2555
Baba Hârca și lecțiile ei de frumusețe
10.11.2024
10:32
2500
Pescarii se recunosc unii pe alții de departe
03.11.2024
10:05
1641
E mai bine să alegem politicieni corupți, decât integri
27.10.2024
08:39
2217
Hegemonia chineză va fi mai puțin hegemonică?
20.10.2024
10:14
1546
Arabii și pământul arabil
13.10.2024
10:09
2738
Sminteala și rachiul de orez
29.12.2024
10:05
22.12.2024
10:07
15.12.2024
10:41
08.12.2024
10:25
01.12.2024
10:18
24.11.2024
10:09
17.11.2024
10:23
10.11.2024
10:32
03.11.2024
10:05
27.10.2024
08:39
20.10.2024
10:14
13.10.2024
10:09
Top stiri
28.10.2026
09:58
161
Tofan și Niculescu au vizitat Stația Electrică Chișinău înainte de recepția lucrărilor
28.10.2026
09:33
216
Jo Malone donează 100.000 de lire pentru dezvoltarea unui „nas” electronic care detectează cancerul
28.10.2026
09:20
251
Tabăra lui Netanyahu conduce după numărarea a jumătate din voturile din Israel
28.10.2026
08:37
318
Studiu despre mesajele sexuale dintre adulți și copii și riscul exploatării
28.10.2026
08:19
303
Trump spune că întâlnirea dintre Putin și Zelenski ar putea avea loc „foarte curând”
28.10.2026
04:43
557
Netanyahu cere un guvern puternic de dreapta și vorbește despre eliminarea amenințării iraniene
28.10.2026
04:02
578
Disputa dintre matematicieni alimentează temerile că AI ar putea submina știința
28.10.2026
02:37
515
Căutarea dronelor mai silențioase, după ce bâzâitul livrărilor îi deranjează pe locuitori
27.10.2026
23:52
667
Exit-pollurile din Israel: Likud obține cele mai multe voturi, dar niciun bloc nu poate forma singur guvernul
27.10.2026
22:32
633
Vremea în Republica Moldova, 28 octombrie–3 noiembrie
27.10.2026
22:08
835
Stubb și Stoere i-au cerut lui Putin să pună capăt războiului, dar inițiativa a stârnit critici nordice
27.10.2026
21:45
635
Plata gărzilor medicilor, discutată de Cătălina Poiană și ministrul Sănătății
27.10.2026
20:48
582
Igor Grosu, la întrevederea cu premierul României: mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere
27.10.2026
20:21
612
Guvernul lansează consultări publice pentru reforma administrației locale
27.10.2026
19:45
665
Ministerul Sănătății propune măsuri pentru medicamente mai accesibile și economii de 375 de milioane de lei pe an
27.10.2026
19:11
646
Sesiuni de orientare în carieră pentru elevii refugiați din Ucraina, în cinci instituții
27.10.2026
18:59
579
Tofan, după discuțiile cu premierul român: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”
27.10.2026
18:50
620
Moldova, cu o rată a șomajului de 3,8% în clasamentul mondial pentru 2026
27.10.2026
18:48
551
MEC consultă regiunile pentru alinierea calificărilor la standardele europene
27.10.2026
18:48
605
Parteneriatul moldo-elvețian în sănătate: două decenii de investiții și reforme
27.10.2026
18:29
665
MEC a prezentat angajamentele Moldovei pentru aderarea la UE în educație, cercetare, tineret și sport
27.10.2026
18:08
564
Digitalizarea IMM-urilor și competitivitatea economică, discutate la conferința EDIH Moldova 2026
27.10.2026
17:34
594
O dronă a căzut în Marea Baltică, iar populația este avertizată să nu atingă eventualele resturi
27.10.2026
17:02
780
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
27.10.2026
16:24
541
Moldova a prezentat la OCDE progresele reformei întreprinderilor de stat
27.10.2026
16:17
629
Doi peisagiști „modesti” au atras atenția lui Erling Haaland cu o provocare online
28.10.2026
09:58
28.10.2026
09:33
28.10.2026
09:20
28.10.2026
08:37
28.10.2026
08:19
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
Actualitate
Parteneri
Stiri
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri