DECRIMINALIZAREA infracțiunilor economice // Surpriza „plăcută” de care a avut parte Tănase când a ajuns la Justiție: „Mare mi-a fost mirarea... A fost o denaturare totală”
3945
Ministrul Justiției, Alexandru Tănase, susține că temerea unor organizații neguvernamentale că Guvernul ar intenționa să scape de pușcărie persoanele care au furat miliardul prin promovarea unui proiect privind decriminalizarea infracțiunilor economice este „o denaturare”.
„A fost una dintre surprizele plăcute când am ajuns la Ministerul Justiției. Până atunci, am judecat după ce am citit din presă - că Guvernul vrea să elibereze de răspundere oamenii care au furat miliardul. Când am ajuns la minister, mare mi-a fost mirarea că nu am găsit nicio infracțiune legată de sistemul bancar. De fapt, el (proiectul de lege - n.r.) viza evaziunea fiscală si anumite infracțiuni legate de introducerea și tranzitatea mărfurilor pe teritoriul R. Moldova. Mai existau infracțiuni ecologice, dar s-a renunțat. (...) A fost o denaturare totală a sensului acestui proiect”, a declarat astăzi ministrul Justiției, într-o conferință de presă.
CITIȚI și Ambasadorul SUA la Chișinău CRITICĂ proiectul privind decriminalizarea infracțiunilor economice: „Nu este conform standardelor europene”. Ce spune despre sistemul mixt
Potrivit lui Tănase, Guvernul nu renunță la ideea de a scoate presiunea de pe oamenii de afaceri și elaborează un alt proiect de lege, „cu aceeași idee”,, astfel încât instituțiile de forță din R. Moldova „să nu poată distruge afaceri”, sechestra conturi, tehnică etc.
„Pentru un delict financiar există alte instrumente de a-l penaliza. Nu neapărat pușcăria este singurul remediu. Există sancțiuni administrative foarte eficiente, de natură pecuniară foarte descurajante. Nicăieri în lume nu te pune nimeni niciodată la pușcărie la prima abatere”, susține Tănase.
Ministrul Justiției consideră că în R. Moldova avem „o problemă” cu sancțiunile care sunt „mult prea severe, excesive, disproporționate, astfel încât riscăm să dublăm populația penitenciarelor”. Potrivit oficialului, nici sistemul sovietic nu avea pedepse așa aspre cum le are acum republica noastră.
CITIȚI și ATENȚIONARE // Un proiect al Ministerului Justiției i-ar putea elibera de răspundere penală pe cei implicați în JAFUL bancar
„Avem o percepție publică absolut dăunătoare. Toate lumea consideră că, pentru orice abatere, persoanele trebuie plasate la pușcărie. (...) Cred că, dimpotrivă, trebuie să mergem pe decriminalizarea cât mai mare, este important să fie atins scopul normel penale și anume de a sancționa și a preveni. Aș pune accentul pe inevitabilitatea sancțiunii, decât pe sancțiune. Dacă o persoană care comite o infracțiune sau un delict va ști că ea va fi sancționată inevitabil, nu va conta care va fi sancțiunea - un an sau cinci, va avea mari frământări înainte de a comite această faptă”, crede ministrul Justiției.
Amintim că Ministerul Justiției a propus, la 31 octombrie 2017, spre consultări publice un proiect de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative cum ar fi Codul penal, Codul de procedură penală, Codul contravențional etc., care avea drept scop declarat decriminalizarea unor infracțiuni economice, iar argumentul prezentat era „îmbunătățirea climatului investițional” din R. Moldova.
Centrul pentru Resurse Juridice din Moldova și Centrul „Expert-Grup” au analizat acest proiect și au făcut publică o notă de poziție în care arătau că, dacă aceste inițiative vor fi aprobate, cei implicați în jaful bancar ar putea să scape de răspundere penală, iar asemenea infracțiuni ar fi încurajate și de-acum încolo. Proiectul a fost ulterior retras.
09.04.2026
11:52
279
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
374
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
07.04.2026
16:06
731
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
07.04.2026
11:21
913
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
878
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
06.04.2026
10:21
1571
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
03.04.2026
10:53
1977
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
02.04.2026
10:41
2001
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
01.04.2026
15:57
1929
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
12:34
1405
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
09.04.2026
11:52
270
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
360
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
454
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
420
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
418
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
636
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
620
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
526
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
577
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
551
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
566
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
516
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
599
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
560
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
538
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
703
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
622
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
705
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
576
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
689
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
675
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
637
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
759
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
583
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
591
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














