DECLARAȚIE // „În momentul în care vorbim, sprijinul României pentru R. Moldova este fără precedent. Sprijinul din 2023 a ajuns la suma colosală de 3 miliarde de euro, adică 1% din PIB-ul României!”
1261
Sprijinul oferit de către România Republicii Moldova este unul „fără precedent”, iar în 2023 s-ar putea ridica la cel puțin trei miliarde de euro.
Calculele au fost făcute de echipa Departamentului de studii economice a Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN), condus de domnul Petrișor Peiu, și vor fi publicate curând, a anunțat profesor universitar Dan Dungaciu într-un interviu acordat în exclusivitate Ziarului NAȚIONAL.
„În momentul în care vorbim, sprijinul României pentru R. Moldova este fără precedent, deși aproape nimeni nu vorbește despre asta. Nu a existat o perioadă istorică în care sprijinul României să nu fi fost mai consistent... Calculele pe care le face echipa Departamentului de studii economice FUMN, condus de domnul Petrișor Peiu și care vor fi publicate curând, ne arată că sprijinul din 2023 a ajuns la suma colosală de... 3 miliarde de euro! Adică, 1% din PIB-ul României! Atenție! Vorbim atât de sume pe care România le oferă R. Moldova, cât și sumele pe care Chișinăul nu le plătește României – e vorba aici de rețele de transport, culoare verzi, energie, datorii, bani pentru preoți etc. Și nu am adăugat la asta banii consiliilor județene pentru localitățile din R. Moldova care vin din proiectele de înfrățire, pe care, deocamdată, nu le-am contabilizat”, a enumerat Dan Dungaciu.
Sociologul se întreabă „care e scopul” și „de ce faci” acest lucru, pentru că „trei miliarde de euro nu mai sunt joacă”.
„Eu cred, sau mai degrabă sper, că este un plan elaborat și bine gândit al relației bilaterale, în ciuda iluziilor „moldoveniste” pe care le încearcă unii sau alții... Rămân în continuare la concluzia pe care am lansat-o în ultima noastră discuție: nu există vreun moment mai favorabil după căderea URSS-ului ca Bucureștiul și Chișinăul să își asume cu adevărat un proiect comun. Când ai o conjunctură geopolitică atât de favorabilă și pui în mișcare 3 miliarde de euro pe an, ar fi eșecul unei întregi generații politice, de pe ambele maluri ale Prutului, să fie altfel...”, a punctat Dan Dungaciu.
Întregul interviu al profesorului Dungaciu acordat Ziarului NAȚIONAL îl puteți citi AICI.
09.04.2026
18:19
285
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
291
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
269
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
245
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
299
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
343
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
320
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
331
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
304
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
373
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
18:19
233
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
230
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
224
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
208
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
269
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
308
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
291
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
300
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
275
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
343
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
314
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
329
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
544
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
364
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
438
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
532
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
731
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
572
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
534
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
762
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
747
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
611
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
656
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
628
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
637
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














