DECLARAȚIE // Igor Gamrețchi, condamnat în dosarul parcărilor cu plată, a depus cerere în judecată pentru a fi RESTABILIT la serviciu
2751
Fostul șef al Direcției Transport de la Primăria Chișinău, Igor Gamrețchi, condamnat toamna trecută de Curtea de Apel la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că a trucat licitația prin care a fost desemnată firma ce urma să gestioneze parcările cu plată din capitală, ar vrea să revină la serviciu.
„Din câte cunosc, a și depus cerere în instanța de judecată pentru a fi restabilit la serviciu, ceea ce este absurd”, a declarat astăzi primarul suspendat al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, după o ședință de judecată în dosarul său de la Judecătoria Chișinău, filiala Buiucani.
Potrivit lui Chirtoacă, de obicei instanța procedează invers - poate să nu te condamne penal, dar îți interzice să ocupi o funcție, dacă ai comis o ilegalitate în acea funcție „și el a recunoscut”. Aici s-a procedat altfel, dictându-i-se lui Gamrețchi „o pedeapsă formală”, crede edilul, ca „învățătură” pentru alții, care să se ducă „se se închine guvernării” pentru a scăpa basma curată.
Chirtoacă se arată stupefiat de faptul că Gamrețchi a ajuns să figureze martor în dosarul său, deși, pe 25 mai 2017, atunci când a fost reținut primarul, i s-a comunicat faptul că acesta îi era „complice”.
CITIȚI și Gamrețchi construiește o casă de MILIOANE în Chișinău: Filmat după ce a ieșit din arest în timp ce-și plătește muncitorii. „Au spart casa”
„Dumnealui este transformat acum, în mod artificial, din complice în martor. Cum poate fi martor persoana despre care tot procurorul spune că, în complicitate cu acea persoană, am făcut nu știu ce, am pus la cale, am împărțit nu știu ce roluri? Or, dacă am pus la cale ceva împreună, suntem ambii complici, nu poate el să fie martor. Lucrul acesta nu este luat în considerare de instanță”, a spus Dorin Chirtoacă.
Primarul suspendat mai acuză faptul că trei pagini și jumătate din învinuirea sa sunt copiate din decizia de judecată, prin care Gamrețchi a fost condamnat de prima instanță, inclusiv cu aceleași greșeli gramaticale, lucru penalizat de CEDO în dosarul „Navalnîi contra Rusiei”: „Este inutil procesul care ține de mine. Cum așa ceva este posibil, când constatările au fost deja făcute în instanță?”.
Ședința de judecată în cazul lui Chirtoacă a fost amânată pentru 14 februarie curent, după ce avocații liberalului au cerut să ia cunoștință cu materialele dosarului pornit încă în 2015 cu privire la parcările cu plată din Chișinău, din care au fost scoase materiale „selectiv” și disjunse în dosarul care îl vizează pe primar, „așa cum le convine organelor de drept”, deschis în iulie 2017.
Procurorul de caz Dumitru Robu acuză apărarea lui Dorin Chirtoacă de faptul că la fiecare ședință de judecată înaintează „diferite cereri neîntemeiate pentru a nu trece la examinarea fondului cauzei”.
Și dosarele omului de afaceri Alexandr Pincevschi și a viceprimarului Nistor Grozavu trenează, din cauza că procurorii nu ar fi primit răspunsuri de la comisiile rogatorii. Cei doi sunt învinuiți de implicare în aceeași schemă care vizează parcările cu plată din capitală.
09.04.2026
11:52
171
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
283
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
07.04.2026
16:06
714
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
07.04.2026
11:21
904
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
873
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
06.04.2026
10:21
1550
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
03.04.2026
10:53
1974
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
02.04.2026
10:41
1996
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
01.04.2026
15:57
1925
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
12:34
1401
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
09.04.2026
11:52
3
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
258
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
357
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
345
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
359
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
588
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
574
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
490
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
546
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
517
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
541
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
497
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
574
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
535
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
518
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
663
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
599
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
681
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
557
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
665
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
655
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
616
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
731
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
563
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
570
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














