Declarația Blocului „ACUM” după vizita la Chișinău a oficialilor de la Washington, Bruxelles și Moscova: „Și-au arătat îngrijorarea faţă de evoluţia evenimentelor din R. Moldova”
1881
Cei trei oficiali străini care au venit luni, pe 3 iunie, în vizită la Chișinău și-au exprimat, în cadrul întâlnirilor avute cu reprezentanții Blocului „ACUM”, „îngrijorarea faţă de evoluţia evenimentelor din Republica Moldova, subliniind, totodată, faptul că soluţiile politice se află în interiorul țării”
Un comunicat de presă al „ACUM” arată că, în dimineaţa zilei de ieri, reprezentanții blocului s-au întâlnit cu Johannes Hahn, comisarul Uniunii Europene pentru Politica Vecinătății și Negocieri de Extindere: „Oficialul european a fost informat despre soluțiile ACUM pentru depășirea blocajului politic din țară. Au fost reiterate necesitatea de a vota un guvern care să răspundă nevoilor cetățenilor și care să înceapă imediat lupta cu corupția și cu sistemul oligarhic. De asemenea, componentele blocului au confirmat angajarea fermă pentru asigurarea viitorului european al Republicii Moldova”.
Ulterior, liderii „ACUM” s-au întâlnit cu Brad Freden, Directorul Oficiului pentru Afaceri în Europa de Est al Departamentului de Stat SUA: „Blocul ACUM a subliniat intenția de a colabora strâns cu SUA în patru domenii strategice: democrație și bună guvernare, inclusiv anticorupție; independență energetică; dezvoltare economică și financiară și cooperare în materie de securitate”.
Seara, la întâlnirea cu vicepremierul rus Dmitri Kozak, discuția s-a axat pe situația politică și pe necesitatea imediată de dezoligarhizare a statului: „Reprezentanții Blocului ACUM au subliniat încă o data aspirațiile proeuropene ale DA și PAS, precum și importanța normalizării relațiilor economice și comerciale cu Rusia, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova”.
03.04.2026
13:00
1954
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
01.04.2026
19:08
2123
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
1874
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
17:43
1911
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
2481
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
12:32
1190
Maia Sandu, la Riga: „Europa va fi mai puternică și mai sigură cu Moldova în interiorul Uniunii Europene”
01.04.2026
10:59
1415
Autoritățile sunt gată să ABROGE starea de urgență în sectorul energetic. Premierul Munteanu: Nu a fost niciodată o măsură politică... Starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
30.03.2026
17:22
1529
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
1424
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
1774
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
226
Concediul medical, între promisiuni și amânări: prima zi neplătită lovește pacienții cronici, în timp ce proiectele rămân blocate în Guvern
06.04.2026
12:58
234
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
321
Piesa uitată „Silver”, înregistrată în anii ’90 pe Insula Man, renaște în serialul „Love Story” și ajunge la milioane de ascultători
06.04.2026
10:33
320
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
374
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
429
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
442
Șeful Palantir anunță cine va reuși în era inteligenței artificiale: doar meseriașii calificați și cei care gândesc diferit
06.04.2026
08:29
446
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
953
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
902
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1030
Horoscopul zilei 05.04.2026
1158
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1027
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1458
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1122
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1078
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1095
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1223
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1427
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1310
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1204
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1296
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1403
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1691
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1113
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














