Decizie FĂRĂ PRECEDENT luată astăzi la Guvern
11472
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi un proiect de lege care va lovi dur în producătorii și comercianții de țigări.
Astfel, potrivit documentului, cei care vor fuma în spațiile publice închise şi semiînchise, la locul de muncă și în transportul public, vor fi amendați. La fel vor păți și proprietarii și managerii acestor spații.
Totodată, se va interzice vânzarea produselor de tutun minorilor, comercianții fiind obligați să verifice vârsta persoanei. Se impun interdicții și la comercializarea on-line, dar și vânzarea tutunului prin aparate, precum și expunerea vizibilă a produselor din tutun în spaţiile comerciale accesibile publicului. Lista produselor disponibile va fi prezentată doar la solicitarea cumpărătorilor majori.
Documentul mai impune ca avertismentele combinate privind dauna fumatului să acopere 75% din suprafaţa pachetului de țigări. Iar producătorii de țigări nu vor mai avea dreptul să își promoveze produsele prin publicitate și sponsorizare.
De asemenea, sunt interzise produsele ce conţin ierburi, dar și cele din tutun care conţin aditivi ce conferă gust/savoare sau adaosuri de vitamine şi alţi aditivi care creează impresia că produsul din tutun are efecte benefice asupra sănătăţii.
Totodată, se propune interzicerea prezentării produselor alimentare, jucăriilor şi a altor produse sub formă de produse din tutun, la fel şi interzicerea utilizării tehnologiilor speciale la fabricarea pachetelor pentru produsele din tutun şi imprimarea de elemente care modifică aspectul pachetului sau distrag atenţia consumatorului.
Amendamentele propuse de Cabinetul de miniștri stabilesc sancţiuni contravenţionale pentru fiecare tip de încălcare.
Potrivit ministrului Sănătăţii, Andrei Usatîi, anual pentru tratamentul persoanelor care suferă de boli provocate de consumul de tutun se cheltuiesc aproape un miliard de lei. Suma este egală practic cu veniturile acumulate în bugetul de stat din vânzarea produselor de tutun.
Potrivit unor date prezentate astăzi în ședința Guvernului, 70 la sută din fumători încep înainte de a împlini vârsta de 18 ani, iar 94 de procente înainte de 25 de ani.
29.12.2017
20:30
3226
UTIL // Planta care alungă DEPENDENȚA de tutun
14.10.2015
12:16
2668
PRĂBUȘIRE // Industria tutunului a scăzut în jumătate
17.09.2015
14:15
3063
Cum ar putea fi folosit TUTUNUL în vindecarea CANCERULUI
29.05.2015
17:18
4958
Legea antitutun a fost VOTATĂ. Ce amenzi riscă fumătorii
31.05.2014
10:03
3435
Leancă va primi cea mai înaltă distincție a OMS. Doar cinci persoane din Europa au luat astfel de medalii
04.03.2014
17:23
3121
Bolile netransmisibile POT FI PREVENITE în Republica Moldova!
13.11.2013
17:11
3100
Consultanți INTERNAȚIONALI pentru PRIVATIZĂRILE din R. Moldova
07.11.2013
15:32
2754
Dorința ARZĂTOARE a lui Mihai Moldovanu
06.04.2026
21:10
556
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
17:43
505
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
2
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
355
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
537
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
531
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
439
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
493
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
472
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
508
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
713
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
582
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
514
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
553
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
616
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
707
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
671
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
674
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1109
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1026
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1132
Horoscopul zilei 05.04.2026
1270
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1132
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1562
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1220
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1190
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1199
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1311
Horoscopul zilei 04.04.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














