DECIS // EURO devine moneda de referință pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc. Ce BENEFICII aduce această schimbare pentru cetățeni și mediul de afaceri
3606
Începând cu 2 ianuarie 2025, euro va fi utilizat ca monedă de referință pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc, înlocuind dolarul SUA, a anunțat astăzi Banca Națională a Moldovei (BNM).
Potrivit BNM, decizia reflectă orientarea economiei R. Moldova către piața Uniunii Europene, care joacă un rol dominant în structura comercială și financiară a țării.
„Această schimbare va reduce fluctuațiile cursului leului moldovenesc față de euro și diferențele dintre cursurile de cumpărare și vânzare ale euro, aducând beneficii economiei și contribuind la reducerea costurilor de schimb valutar”, subliniază BNM.
De asemenea, această trecere are drept scop alinierea la realitățile economice, în contextul în care UE este cel mai important partener comercial al R. Moldova și principala sursă de remiteri și investiții străine directe.
„Datele oficiale arată că peste 60% din tranzacțiile comerciale și 70% din remiteri sunt în euro, iar această monedă este cea mai populară în piața valutară locală. Schimbarea va contribui la stabilitatea cursului valutar, în beneficiul economiei”.
La fel, utilizarea euro ca monedă de referință este o decizie metodologică, menită să alinieze structurile financiare ale R. Moldova cu cele ale Uniunii Europene, fără a afecta politica monetară a BNM. „Cetățenii și agenții economici nu vor resimți un impact direct, tranziția fiind una tehnică, cu scopul de a susține echilibrul macroeconomic și alinierea la standardele europene”, punctează BNM.
În același timp, această schimbare aduce beneficii pentru cetățeni și mediul de afaceri.
„Cetățenii vor beneficia de stabilitatea cursului EUR/MDL, reducerea riscului valutar și scăderea costurilor de tranzacționare, aspecte importante pentru persoanele care primesc remiteri sau dețin credite în euro. Pentru mediul de afaceri, reducerea volatilității cursului valutar va sprijini planificarea financiară și va reduce riscurile în tranzacțiile comerciale cu partenerii din UE. Sectorul bancar și agenții economici vor beneficia, de asemenea, de o piață valutară EUR/MDL mai lichidă și de scăderea costurilor de tranzacționare”, conchide sursa citată.
BNM va publica informații detaliate pe site-ul oficial și pe alte platforme de comunicare, va oferi un set de răspunsuri la întrebări frecvente și va organiza sesiuni de consultări publice pentru a asigura transparența și claritatea procesului.
Informații suplimentare pot fi găsite AICI.
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















