De ce ți-e foame tot timpul? Iată explicația
3541
sursa: eva.ro Stresul, alegerile alimentare greșite și mâncatul în grabă sunt doar câteva dintre motivele pentru care ți-e foame tot timpul. Schimbările mici pot împiedica acest lucru!
Dacă mănânci prea multe dulciuri, atunci să nu fii surprinsă de faptul că îți este foame tot timpul pentru că așa reacționează organismul. Stresul îți taie foamea, dar dacă se prelungește situația atunci el te va determina să mănânci mai mult. Dacă știi care sunt motivele pentru care ți-e foame tot timpul, poate că vei reuși să le controlezi mai bine.
Iată motivele pentru care ți-e foame tot timpul și cum te poți controla
Pentru că ai mâncat ceva greșit
Un croissant, o gogoașă sau un baton de ciocolată pot să-ți îndulcească diminețile, după ce ai ajuns la muncă. Însă, știi și tu că apoi pofta nu se oprește aici și vei dori să ronțăi altceva. Dulciurile, sucurile și produsele de patiserie nu îți dau energie de durată, astfel că la scurtă vreme după ce le-ai consumat vei simți din nou senzația de foame. Este mult mai bine dacă alegi alimente bogate în fibre, cereale integrale, fructe, legume, grăsimi sănătoase (somon, nuci, avocado) și surse bune de proteine (ouă, leguminoase, pui la grătar).
2. Pentru că ești stresată tot timpul
Când ești foarte stresată nu simți foamea la început, deoarece corpul o alungă cu ajutorul hormonului numit adrenalină. Însă, în cazul în care grijile și temerile tale nu dispar o vreme, corpul va produce mai mult cortizol. Și acesta este hormonul care te face să mănânci tot ce-ți iese în cale. Pe măsură ce stresul dispare, nivelul de cortizol scade și apetitul tău va fi în limitele normale.
Pentru că ți-e sete
Uneori poți să crezi că ți-e foame, când de fapt corpul tău are nevoie de apă pentru că este foarte deshidratat. Știi deja regula cu băutul unui pahar cu apă când simți că îți este foame și nu e momentul, astfel că ar fi bine să o pui în aplicare data viitoare ca să vezi dacă te ajută.
S-ar putea să constați ca de fapt ți-a fost sete, nicidecum foame. De asemenea, acest obicei te poate ajuta și să mănânci mai puțin la masă. Dar nu consuma apă sau alte lichide în timpul mesei și imediat după ce ai terminat de mâncat, deoarece acest obicei îți tulbură serios digestia.
Pentru că mănânci des zahăr și alimente cu amidon
Când consumi alimente amidonoase și dulci, cum ar fi prăjiturile, produsele de patiserie, covrigii, biscuiții, fursecurile și bei cu regularitate sucuri acidulate vei trimite în corp o cantitate exagerată de zahăr. Astfel că el va fi nevoit să elibereze insulina care ajută celulele să-l consume ca sursă de energie sau să-l stocheze pentru mai târziu. Dar acele cantități mari de zahăr care pătrund în corp brusc și deodată stimulează o producție mai mare de insulină decât ai avea nevoie, iar acest efect determină o scădere bruscă a glicemiei și apariția unei senzații accentuate de foame.
Pentru că ai diabet
Această afecțiune te poate face să ai probleme cu energia și să fii tentată să mănânci mai mult. Foamea poate să te înșele crezând că organismul are nevoie de mai multă energie. Însă, adevărata problemă constă în faptul că nu poți să transformi mâncarea consumată în sursă de energie. Polifagie se numește acest simptom de foame excesivă care apare în cazul diabeticilor. Când ai diabet poți să pierzi în greutate, să te duci la toaletă mai des și să te simți mult mai obosit, de aceea este important să discuți cu medicul despre tratamentul adecvat și regimul alimentar care poate să-ți dea mai multă energie.
Pentru că e posibil să fii însărcinată
Dacă ai rămas însărcinată, acesta poate să fie motivul pentru care ți-e foame tot timpul. Dacă unele femei nu prea pot mânca mai nimic în primele săptămâni, altele pot simți că le este foame tot timpul. Poftele se schimbă și poți să ajungi chiar să ți se facă rău doar la gândul de a mânca vreun aliment pe care-l preferai înainte.
Pentru că mănânci prea repede
Când mănânci ceva cu poftă și foarte repede, corpul nu are suficient timp să realizeze când ești sătulă. Acest lucru te poate face să-ți fie foame din nou în scurtă vreme. Încearcă să mănânci mai încet, să mesteci bine alimentele și să te bucuri de textura/gustul mâncării fără să fii distrasă de telefon sau alte lucruri.
Pentru că nu te-a satisfăcut ceea ce ai mâncat
Cercetătorii susțin că acesta poate să fie un motiv serios pentru care ți-e foame tot timpul. L-au numit „indice de sațietate” și au dat ca exemplu faptul că o porție de cartofi la cuptor poate să fie mai satisfăcătoare și sățioasă decât una de cartofi prăjiți. Mănâncă alimentele care-ți plac, dar încearcă să le gătești mai sănătos.
Pentru că ai văzut ceva bun sau ai simțit vreun miros îmbietor
Poate că ai văzut pe cineva mâncând o înghețată bună cu poftă sau ai simțit miros de croissanți proaspeți când ai trecut pe lângă patiserie.
Este suficient ca să ți se facă poftă, fie că îți este foame sau nu. Încearcă să conștientizezi aceste tentații și abia apoi să iei decizia de a mânca sau nu.
Pentru că te lași controlată de emoții
Multe persoane apelează la alimente atunci când simt supărare, plictiseală, tristețe sau deprimare. Se numește mâncat emoțional și este foarte dificil de controlat. Încearcă să fii atentă la ceea ce simți înainte de a apela la mâncare și găsește o altă soluție care poate să-ți îmbunătățească starea psihică.
Pentru că ai hipertiroidism
Dacă glanda tiroidă produce hormoni tiroidieni în exces poți să simți că îți este foame tot timpul, să fii obosită, agitată și să ai schimbări dese de dispoziție. Dacă ai remarcat că te confrunți cu aceste simptome este foarte important să consulți un medic endocrinolog.
Pentru că urmezi un anumit tratament
Există medicamente care te pot face să-ți fie foame tot timpul. Tratamentele pentru depresie și tulburări de comportament, precum și antihistaminicele, antipsihoticele și corticosteroizii pot să genereze acest efect.
Pentru că nu dormi suficient
Lipsa de somn determină dezechilibre la nivel hormonal și poate să apară senzația de foame. Tot lipsa somnului este cea care te va face să mănânci mai multe calorii și să faci alegeri alimentare bogate în grăsimi nesănătoase.
Sursa: eva.ro
31.01.2018
09:01
3048
ORIBIL // Bebeluș lăsat SINGUR în casă în timp ce mama era la o petrecere. Cum a fost găsit după o săptămână
12.01.2018
08:04
2696
BINE DE ȘTIUT // Alimente care INTENSIFICĂ senzația de foame
20.11.2017
11:01
3896
Ce se întâmplă când ți-e FOAME și ești nervos
23.06.2017
09:03
2762
EXPERT // De ce îți este mereu FOAME?
13.05.2017
12:30
2810
Trei motive pentru care pici de VINOVAT pe nemeritat
27.04.2017
20:01
2144
STUDIU // Senzația de foame ÎMBUNĂTĂȚEȘTE memoria
30.03.2017
17:00
3137
Alimente care îţi provoacă foame, de evitat în diete
23.02.2017
11:01
3407
DOCUMENTE CIA // Iată de ce au flămânzit românii în comunism
28.10.2015
09:45
2333
Cinci motive dovedite ştiinţific pentru a fi LENEŞ
29.04.2026
20:28
389
Cer mai senin și aer mai răcoros în Republica Moldova, joi, 30 aprilie 2026
29.04.2026
20:28
371
Cer mai senin și aer mai răcoros în Republica Moldova, joi, 30 aprilie 2026
401
Semnele timpurii ale bolilor osoase și articulare: cum recunoști durerile, rigiditatea și riscul de osteoporoză
29.04.2026
18:09
385
Startupul american Firestorm Labs strânge 82 de milioane de dolari pentru fabrici de drone în containere maritime, lângă linia frontului
29.04.2026
17:56
397
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie–31 mai 2026, dintr-un fond de 110 milioane lei
392
Moldova deschide negocierile cu China pentru un acord care va simplifica transportul rutier de mărfuri și pasageri
29.04.2026
17:45
440
Guvernul schimbă regulile pentru doctorat: noi criterii de admitere, doctorat industrial și aliniere la standardele europene
29.04.2026
17:44
347
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie-31 mai 2026, cu un fond de 110 milioane de lei
29.04.2026
17:42
419
Guvernul aprobă includerea punctului de trecere „Ungheni–Ungheni” în acordul moldo-român, pentru conectarea directă la rețeaua rutieră europeană
452
Guvernul deschide piața pentru cânepa industrială: reguli noi promit creșterea cu 40% a valorii pe hectar
29.04.2026
17:25
446
Italia sprijină modernizarea agriculturii din Republica Moldova prin proiecte pentru cooperative și standarde UE
29.04.2026
16:50
374
Maia Sandu îi urează succes lui Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026 cu piesa „Viva, Moldova!”
29.04.2026
15:41
437
Maia Sandu cere schimbare de mentalitate pentru salvarea limbii găgăuze și anunță măsuri noi de revitalizare în autonomie
29.04.2026
15:35
476
Maia Sandu cere schimbare de mentalitate pentru salvarea limbii găgăuze și propune măsuri concrete de revitalizare
495
Valeriu Chiveri prezintă în Parlament prioritățile politicilor de reintegrare și sprijinul pentru școlile în limba română și fermierii din estul țării
29.04.2026
13:43
457
Chișinău găzduiește o conferință internațională dedicată sprijinirii și revitalizării limbii găgăuze în școli și grădinițe
29.04.2026
12:04
589
10 ani de închisoare pentru moldoveanul care promitea salarii mari în Cehia, dar își obliga victimele la muncă forțată
29.04.2026
11:22
580
Ultima zi de aplicare pentru Programul național de modernizare a ascensoarelor din blocurile rezidențiale
29.04.2026
10:50
555
Fost polițist judecat pentru huliganism agravat după ce a tras cu pistolul în sediul Inspectoratului de Poliție Centru
29.04.2026
10:38
541
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării lansează un nou mecanism vamal pentru ieftinirea producției industriale în Republica Moldova
29.04.2026
10:03
586
Agricultură modernă la Stolniceni: livezi performante, stație meteo și centrală fotovoltaică pentru o gospodărie model în nordul țării
29.04.2026
09:56
568
AgroFin revine: a doua ediție a târgului finanțatorilor pentru agricultură și mediul rural, organizată în trei regiuni ale țării
29.04.2026
09:25
566
Ministerul Energiei schimbă regulile jocului: măsuri pentru creșterea lichidității pe piețele de energie și integrarea producătorilor de regenerabile în tranzacționarea organizată
29.04.2026
08:21
533
Horoscopul zilei 29.04.2026
28.04.2026
23:07
631
Amazon introduce chat audio cu inteligență artificială pe paginile de produse pentru răspunsuri rapide la întrebările clienților
28.04.2026
21:28
1386
ULTIMA ORĂ // „Neutralitatea” sub cizma rusească. Ambasadorul NEACREDITAT Ozerov și marionetele politice de la Chișinău, contra modernizării Armatei Naționale: ,,Dacă Rusia este atât de «preocupată» de neutralitatea Moldovei, de ce o încalcă?"
28.04.2026
21:01
741
Vreme mai răcoroasă și ploi locale în Republica Moldova, miercuri 29.04.2026
Cer mai senin și aer mai răcoros în Republica Moldova, joi, 30 aprilie 2026
Startupul american Firestorm Labs strânge 82 de milioane de dolari pentru fabrici de drone în containere maritime, lângă linia frontului
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie–31 mai 2026, dintr-un fond de 110 milioane lei
1 MDL
1 EUR
20.26
1 USD
17.33
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














