De ce lumea nu-l crede pe Gicu?

Trustia, elegii politikoase

Ieri am discutat despre pățania lui Gicu, vecinul nostru, care își zice modest „om de afaceri”, dar de fapt trăiște din banii pe care îi trimite soția lui din Italia. Într-o zi, l-a sunat pe neprins de veste Iurie Leancă, ne-a povestit el.

„Alo, Iurie Leancă la telefon, cu cine vorbesc?”. Leancă era politicianul proeuropean preferat al soției sale și Gicu s-a mirat tare auzindu-i vocea și pronunția inconfundabilă. Își imagină instantaneu cum va reacționa Marcela când îi va povesti că a vorbit cu Leancă. Ar fi vrut să-l întrebe pe ministrul extern de unde are numărul lui de telefon, dar și-a dat seama că ar fi nepoliticos și inoportun și i-ar fi cauzat cheltuieli suplimentare.

„Vă ascult, domnule ministru, sunt Gicu, om de afaceri modeste, prietenii îmi spun Roitman, numai ei știu de ce”. Leancă se afla pe Insulele Maldive și avea nevoie urgentă de ajutor, primise un mesaj de la fiul său, Tristan, care învăța în Marea Britanie, să plătească urgent taxa universitară, altfel risca să fie trimis repede acasă. Nu era vorba de o sumă mare, de doar vreo cincizeci de mii de euro, a precizat Leancă, pe care fiul său i-ar fi putut împrumuta ușor de la prietenul său, Luca Filat, dar poliția britanică pusese sechestru pe contul acestuia, ca să clarifice de unde a luat beizadeaua lăpușneană grămada de bani lirici. Alt ghinion pentru Leancă: i se spărsese un pneu de la mașină și nu se putea întoarce acasă, căci vulcanizatorii maldiveni declaraseră grevă cu revendicări exagerate pe care guvernul insular, temându-se de insolație, refuza să le satisfacă ad hoc.

Era, prin urmare, nevoit să-l roage pe Gicu să-l ajute să iasă din această situație dificilă. Gicu, receptiv, își stăpâni din nou pornirea să-l întrebe de unde avea numărul său de telefon. Cu doar doi lei în buzunar, pentru troleibuz, el căuta o expresie potrivită pentru a-i aduce la cunoștința lui Leancă starea sa financiară, când, deodată, dădu cu ochii de firma de vizavi: „Banca de Economii” și-l străfulgeră o idee.

„Diil! S-a făcut!” – spuse Gicu scurt, ca James Bond, - trimiteți contul prin SMS. Din telefon i se revărsă în ureche o avalanșă de mulțumiri anticipate, pe care fu nevoit să le oprească trecând drumul și intrând în banca răcoroasă. Îl găsi pe Șor în biorul său, socotind niște credite neperformante, și îi povesti pe scurt pătărania. „Nicio problemă!– răspunse Șor, săritor la nevoie – pentru Leancă dau și cămașa și diutifriul de pe mine, căci este mai proeuropean decât Angela Merkel și Macron, luați împreună!” – spuse bancherul și imediat ordonă să se efectueze transferul adecvat.

Spunându-i mulțumesc frumos din partea lui Leancă și din partea sa, Gicu plecă satisfăcut la culme. „Dacă am să-i spun cuiva că m-a telefonat Leancă, n-o să mă creadă”, gândi el ieșind de la BEM. „Leancă? Ți-a telefonat Leancă? Uau! Nu te cred! - spuse Marcela prin Skype. Gicu băgă mâna în buzunar să scoată telefonul, dar – ghinion! - nu-l găsi. Dispăruse, i-l furase cineva în troleibuz cu tot cu SMS-ul lui Leancă.

Acum stau și mă gândesc că e normal că lumea nu-l crede pe Gicu. Dar de ce nu-l crede pe Leancă?

Al vostru banchiz, caritatolog, Ion Buraga