De ce Complexul Turistic Sportiv din Costești nu a mai fost dat în exploatare, deși trebuia să fie gata în 2020
1807
Complexul Turistic Sportiv din localitatea Costești, raionul Ialoveni, lansat cu mare fast acum cinci ani, urma să fie gata în 2020, da nu este gata nici astăzi.
Potrivit Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, contractul de antrepriză și anexele acestuia estimau valoarea lucrărilor pentru construcția obiectivului sportiv la 29,224 de milioane de lei, dintre care investiția din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR) este de 18,939 de milioane (70%) și contribuția Primăriei Costești, în comun cu partenerii, de 8,767 de milioane de lei (30%).
Până la momentul actual a fost valorificată investiția totală planificată din FNDR, iar din motivul neasigurării contribuției partenerilor de proiect, nu pot fi realizate lucrările de finalizare ale Complexului sportiv regional.
Sursele financiare din contribuție sunt necesare pentru executarea lucrărilor de pregătire a terenului pentru așternerea unui covor artificial care va fi donat de Federația Moldovenească de Fotbal.
Autoritățile publice locale încearcă acum să identifice soluții pentru a finaliza acest proiect.
23.02.2026
01:40
392
Economia creatorilor sub presiunea conținutului generat de AI: cine mai reușește să iasă în evidență?
23.02.2026
00:00
381
Cutremur de magnitudine 7,1 la mare adâncime în Malaysia, fără pagube sau victime raportate
22.02.2026
21:03
461
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
22.02.2026
20:59
600
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
22.02.2026
19:43
469
Waymo își apără strategia de asistență la distanță pentru robotaxiuri, în timp ce presiunea politică și competiția din mobilitatea electrică cresc
22.02.2026
19:42
515
Bruxelles avertizează Washingtonul după noile tarife impuse de Trump: UE cere respectarea integrală a acordului comercial cu SUA
22.02.2026
19:36
495
Proteste la Verona față de costurile locuințelor și impactul de mediu al Jocurilor Olimpice de iarnă
22.02.2026
19:09
649
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, între 23 februarie și 1 martie 2026
22.02.2026
18:18
494
China accelerează interfețele creier-calculator: de la studii clinice la o industrie BCI pregătită să rivalizeze cu Neuralink
22.02.2026
17:41
580
Papa Leon cere oprirea imediată a războiului din Ucraina și negocieri responsabile pentru pace
22.02.2026
16:44
512
Ungaria blochează sancțiunile UE contra Rusiei și fondurile pentru Ucraina, folosind conducta Drujba ca instrument de presiune
22.02.2026
13:48
671
Escalade-ul electric de 9.000 de livre care m-a cucerit în ciuda tuturor defectelor
23.02.2026
01:40
373
Economia creatorilor sub presiunea conținutului generat de AI: cine mai reușește să iasă în evidență?
23.02.2026
00:00
365
Cutremur de magnitudine 7,1 la mare adâncime în Malaysia, fără pagube sau victime raportate
22.02.2026
21:03
451
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
22.02.2026
20:59
584
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
22.02.2026
19:43
460
Waymo își apără strategia de asistență la distanță pentru robotaxiuri, în timp ce presiunea politică și competiția din mobilitatea electrică cresc
22.02.2026
19:42
506
Bruxelles avertizează Washingtonul după noile tarife impuse de Trump: UE cere respectarea integrală a acordului comercial cu SUA
22.02.2026
19:36
487
Proteste la Verona față de costurile locuințelor și impactul de mediu al Jocurilor Olimpice de iarnă
22.02.2026
19:09
642
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, între 23 februarie și 1 martie 2026
22.02.2026
18:18
487
China accelerează interfețele creier-calculator: de la studii clinice la o industrie BCI pregătită să rivalizeze cu Neuralink
22.02.2026
17:41
574
Papa Leon cere oprirea imediată a războiului din Ucraina și negocieri responsabile pentru pace
22.02.2026
16:44
501
Ungaria blochează sancțiunile UE contra Rusiei și fondurile pentru Ucraina, folosind conducta Drujba ca instrument de presiune
22.02.2026
13:48
664
Escalade-ul electric de 9.000 de livre care m-a cucerit în ciuda tuturor defectelor
22.02.2026
12:53
784
Ucraina denunţă „ultimatumurile şi şantajul” Ungariei şi Slovaciei privind oprirea energiei electrice dacă nu reia tranzitul petrolului rusesc
22.02.2026
12:50
698
Aparatul pe care îl lași mereu în priză consumă mai mult decât frigiderul. Cum puteți reduce facturile la electricitate
22.02.2026
12:09
557
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei cu un atac masiv cu rachete și drone
22.02.2026
11:29
667
Noile magazine de aplicații care sparg monopolul Apple în UE și Japonia
22.02.2026
09:51
797
Națiunile arabe denunță declarațiile ambasadorului SUA în Israel, Mike Huckabee, despre „dreptul” Israelului asupra Orientului Mijlociu
22.02.2026
08:24
739
Polițistă ucisă și 14 răniți la Liov, în explozii investigate ca „act terorist”
22.02.2026
07:59
626
Horoscopul zilei 22.02.2026
22.02.2026
06:26
834
Noapte de teroare la Kiev: explozii succesive și atac cu rachete balistice, locuitorii obligați să stea ore întregi în adăposturi
22.02.2026
00:51
981
Sam Altman minimalizează consumul de apă al ChatGPT, dar admite că inteligența artificială cere tot mai multă energie și cere tranziția rapidă la nuclear și regenerabile
1002
Elon Musk explică de ce conversația față în față cântărește mai mult decât CV-ul atunci când angajează oameni
22.02.2026
00:07
732
Wikipedia interzice Archive.today după acuzații de atac DDoS și modificare de conținut
21.02.2026
21:31
884
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
21.02.2026
20:59
780
Cer mai senin și temperaturi în creștere duminică, 22 februarie 2026
Economia creatorilor sub presiunea conținutului generat de AI: cine mai reușește să iasă în evidență?
Cutremur de magnitudine 7,1 la mare adâncime în Malaysia, fără pagube sau victime raportate
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.16
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














