De ce au dat-o în bară „designerii” lui Onișcenko

Antidot
Cei care au trecut printr-o elementară școală de comunicare politică știu că astăzi, pentru a câștiga un război - chiar și dacă tu ești cel atacat - armele informaționale sunt indispensabile celor tradiționale. Ba chiar le și înlocuiesc cu succes adesea…

Știau acest lucru și „designerii” actualului război geopolitico-economic ruso-moldav. Știau, dar… sunt obișnuiți să fie (cel puțin, așa cred) mereu învingători. Tot mereu, au știut că pot miza pe susținerea necondiționată a celor care se mai regăsesc în trecutul luminat de stelele de la Kremlin. Iar la cât de puternice sunt mass-media loiale Moscovei în spațiul informațional dintre Prut și Nistru, n-ar mai fi trebuit să apară probleme. Dacă, totuși, acestea apar, pui în acțiune argumentul și, tot el, instrumentul suprem de convingere în „dialogul bilateral” cu foștii vasali de țarc sovietic - robinetul de la conducta cu gaze și expulzarea muncitorilor care, pentru niște bănuți, țin pe linia de plutire economia unui mare, dar apus imperiu.

În pofida acestor multiple atuuri, „designerii” de la Răsărit au dat-o, totuși, în bară. Pentru că, în infatuarea ce-i caracterizează, nu au luat în calcul o serie de realități. Bunăoară, faptul că R. Moldova anului 2013 nu este R. Moldova anului 2006. Conotații politice existau și atunci, există și acum - căci un embargo tocmai o acțiune politică este -, dar tendința, inclusiv la nivel internațional, de a-i da crezare lui Onișcenko și pretențiilor acestuia față de calitatea produselor moldovenești era mult mai mare în 2006. Măcar și din considerentul că, atunci, embargoul fusese declarat unei guvernări care, cu mici excepții, era aliat de nădejde al Kremlinului.

Puțin probabil că au anticipat ei și rezonanța mediatică internațională pe care o va avea embargoul impus unei atât de mici R. Moldova. Nu-i vorbă că le-ar păsa de șifonarea o dată în plus a imaginii Rusiei - interesul geopolitic oricum este mai presus -, dar să nu înțelegi că-ți vei transforma victima în erou?!. În definitiv, nu s-au gândit că R. Moldova poate fi solidară. Chiar dacă nu o facem întru susținerea a ceva - așa cum țările fostului bloc socialist din Europa de Est și-au unit eforturile în numele integrării europene -, știm să ne solidarizăm măcar în situațiile de criză.

S-a resimțit această solidarizare și în atitudinea politicienilor (PCRM nu e decât excepția care confirmă regula), și în cea a producătorilor. Își imagina cineva, în 2006, o scrisoare de încurajare precum cea expediată miercuri de către directorul Companiei „Purcari” către angajații săi al cărei mesaj a fost „Vom rezista!”? „Vom rezista!”, au spus, de pe toate meridianele globului, și moldovenii internauți.

Și haideți să nu mai strigăm că sunt acțiuni inutile! Bineînțeles că sunt inutile, iar vinul, ca și viața, e în altă parte, nu pe Facebook sau pe celelalte rețele de socializare. Doar că războaiele informaționale, din ce în ce mai frecvent, se câștigă și aici.