De ce au crescut BALENELE aşa de mari? Iată explicaţia cercetătorilor
2045
sursa: descoepra.ro Una dintre ipotezele care încercă să explice creşterea taliei acestor mamifere până la mărimi uriaşe se leagă de dispariţia unui rechin gigantic, numit megalodon, care popula mările până în umră cu 2,6 milioane de ani.
Megalodon era un rechin enorm, de 14-18 metri lungime şi 50 de tone greutate; cei mai mari dinţi cunoscuţi ai acestei specii măsurau 17 cm, iar oamenii de ştiinţă cred că animalul putea să muşte cu o forţă colosală – între 10.8 şi 18.2 tone.
Un studiu recent a avut ca subiect momentul dispariţiei acestei specii, moment asupra căruia există controverse între oamenii de ştiinţă.
Cercetătorii de la Universitatea din Zurich, Elveţia, au folosit un model matematic numit Optimal Linear Estimation (OLE), pe care l-au aplicat datelor referitoare la 42 dintre cele mai recente fosile de Megalodon. Această metodă oferă, potrivit descopera.ro, o estimare a datei începând de la care o specie poate fi considerată extinctă.
În acest caz, momentul se situează cu 2,6 milioane de ani în urmă; nu este o estimare foarte precisă, deoarece există un grad de imprecizie şi în ceaa ce priveşte datarea fosilelor, dar este cea mai bună estimare de care dispunem în prezent în ceea ce priveşte momentul dispariţiei acestui prădător formidabil. Cauza dispariţiei megalodonului rămâne, în schimb, necunoscută.
Dar cercetătorii au mai observat ceva legat de acest moment: exact de atunci a început să se observe o creştere a taliei balenelor.
Balenele primitive erau mai mici decât rudele lor actuale şi este posibil ca ele să fi constituit o parte importantă a alimentaţiei uriaşului megalodon. Deşi nu există dovezi indubitabile ale faptului că megalodonul se hrănea cu balene, fosilele acestora au fost adesea găsite împreună cu dinţi de megalodon.
Dacă acest prădător se hrănea într-adevăr cu balene, atunci dispariţia lui ar fi putut permite balenelor să prospere, ajungând la taliile uriaşe de azi. Printre balenele actuale se numără şi cel mai mare mamifer din lume, balena albastră, care poate atinge 30 metri lungime.
Cercetătorii spun că studiul lor - care a fost publicat în Plos One - este un prim pas spre înţelegerea cauzelor care au dus la dispariţia uriaşului megalodon.
28.01.2019
19:30
3489
STUDIU // S-ar putea ca oamenii să NU fie cele mai inteligente ființe de pe planetă
31.03.2014
17:25
2382
Tribunalul suprem al ONU a interzis vânarea balenelor în JAPONIA
24.02.2025
10:38
2552
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4537
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21521
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4326
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2763
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8668
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
30.12.2024
08:59
6182
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
27.12.2024
08:59
6848
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
10.04.2026
13:03
0
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
263
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
387
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
381
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
412
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
595
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
599
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
596
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
531
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
504
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
606
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
662
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
700
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
617
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
567
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
571
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
635
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
638
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
643
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
576
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
680
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
608
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
616
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
935
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
600
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














