De ce a fost înmormântată Prințesa Diana în sicriu de plumb de 250 kg
13300
Sursa: libertateapentrufemei.ro Acum 21 de ani, Lady Di, supranumită „prințesa inimilor” a pierit strivită într-o limuzină, în tunelul Pont D”Alma de la Paris, Franța, după ce șoferul ei a pierdut controlul mașinii în timp ce erau urmăriți de paparazzi. În bolidul Mercedes se mai afla și iubitul de atunci al Dianei, miliardarul Dodi Al Fayed. Secrete șocante au ieșit la iveală azi, prin mărturiile făcute de oamenii care au participat activ la înmormântarea fostei soții a Prințului Charles al Marii Britanii.
Funeraliile de stat de la Londra, din 1997, au fost urmărite cu lacrimi în ochi de peste un miliard și jumătate de oameni. Sicriul acoperit cu drapelul regal și cu jerbe de crini albi imperiali a fost purtat pe umeri de opt soldați ai gărzii regale. Unul dintre ei a povestit pentru presa americană un secret bine ascuns până azi.
După ce trupul neînsuflețit al lui lady Di a fost adus la Londra cu un avion privat, toate pregătirile de înmormântare s-au efectuat cu cea mai mare discreție. La cererea familiei regale, regretata prințesă a fost așezată într-un sicriu masiv de plumb. Acesta cântărea nu mai puțin de 250 de kilograme: pentru a-l putea purta pe umeri, au fost aleși cei mai vânjoși opt militari din garnizoana regală.
De ce a fost înmormântată în sicriu de plumb?
Când a murit, Diana nu mai era căsătorită cu Prințul Charles. Conform tradiției, doar fețele regale sunt înmormântate în sicrie de plumb. De teamă că britanicii o vor acuza că nu-i respectă memoria, Regina Elisabeta a II-a a acceptat ca Diana să primească această onoare.
Conform afirmațiilor unui angajat al casei funerare care s-a ocupat de o parte din ceremonie, sicriul de plumb păstrează trupul fără a se descompune până la un an, procesul fiind mult mai lent. Cum moartea Dianei a fost considerată suspectă, trupul trebuia să rămână cât mai puțin alterat, pentru investigații ulterioare. Nu de puține ori s-a spus că anchetatorii și procurorii de caz de la Paris au cerut deshumarea.
Pe de altă parte, conform legii din Regat, se înmormântează în sicriu de plumb toți cei care sunt așezați în cavouri deasupra pământului. Acesta era și planul fratelui Dianei, care avea pregătit un cavou pe proprietatea familiei Spencer. Din motive de securitate, Lady Di își doarme somnul veșnic în Althorp Park, pe insula cunoscută drept The Ovals.
Sursa: libertateapentrufemei.ro
03.10.2018
19:30
2958
DETALIUL pe care foarte puțini oameni l-au observat în fotografiile prințului Charles cu prințesa Diana
21.09.2018
19:40
3077
Cea mai bună prietenă a Prințesei Diana dezvăluie adevărul despre divorțul de Charles
06.08.2018
17:30
2527
GALERIE FOTO // Câteva motive care demonstrează că Meghan Markle este exact ca Prințesa Diana
04.08.2018
10:30
5070
VIDEO // GESTUL făcut de Regina Elisabeta la moartea Prinţesei Diana! A fost singura dată când a făcut acest lucru
01.08.2018
18:03
2583
Promisiunea SFÂȘIETOARE pe care prințul William i-a făcut-o Prințesei Diana după divorțul de prințul Charles. Din păcate, nu și-a mai putut-o respecta
29.05.2018
18:03
4702
Casa Regală // Imagini-ŞOC cu Prinţesa Diana în rochie de mireasă, alături de Kate şi Meghan
27.05.2018
19:03
4277
Cine a fost MAREA IUBIRE a Prințesei Diana: „Eram bucuroasă să renunț la tot și să fug cu el”
26.05.2018
20:02
3138
Cum a încercat Donald Trump să o cucerească pe Prințesa Diana: „O vedea soția-trofeu perfectă”
28.03.2018
08:30
2480
Meghan Markle îi va onora amintirea Prințesei Diana purtând un lucru extrem de special în ziua nunții sale
03.12.2017
19:30
7415
GALERIE FOTO // Cum arăta Camilla când l-a cucerit pe Prințul Charles? Era mai frumoasă ca Diana?
30.11.2017
12:30
2760
INVIDIE // O prietenă din copilărie a dat-o de gol pe Meghan Markle: „Vrea să fie Prințesa Diana numărul 2”
19.11.2017
19:04
2659
Glumă făcută de Prințul Charles care i-a frânt inimă prințesei Diana
18.03.2026
23:51
438
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
450
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
396
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
480
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
445
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
474
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
477
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
509
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
525
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
489
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
498
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
529
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
499
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
490
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
540
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
592
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
655
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
588
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
632
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
592
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
594
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
568
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
859
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
531
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
639
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














