Dan Perciun, ministrul Educației, în vizită oficială la Bruxelles pentru a întări colaborarea cu Uniunea Europeană în educație și cercetare
1425
În perioada 12–14 noiembrie 2025, ministrul Educatiei si Cercetarii, Dan Perciun, efectuează o vizită de lucru la Bruxelles, unde se va întâlni cu reprezentanți ai instituțiilor europene. Scopul acestei vizite este de a întări dialogul dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, pentru accelerarea cooperării în domeniile educației, cercetării și inovării, precum și formarea competențelor necesare unei economii moderne.
În cadrul vizitei, ministrul are programate discuții cu comisari europeni, directori generali ai directoratelor Comisiei Europene și membri ai Parlamentului European, implicați în domenii precum industrie, cercetare și energie. Aceste discuții urmăresc extinderea accesului instituțiilor din Republica Moldova la programele europene și consolidarea parteneriatelor academice și științifice, alături de facilitarea mobilităților pentru elevi, studenți, profesori și cercetători.
De asemenea, programul include participarea la European Education Summit, cea mai importantă platformă de discuții despre viitorul educației în Europa. În cadrul Summitului, ministrul s-a alăturat discuțiilor la nivel înalt despre competentele esentiale pentru economia viitorului, rolul educației în dezvoltarea democrației și parteneriate dintre școli și mediul privat. Ministrul a participat și la un panel despre provocările economice și rolul educației în asigurarea unei forțe de muncă competitive.
Întâlnirile bilaterale de la sediile Comisiei Europene și Parlamentului European urmăresc aprofundarea cooperării în cercetare și inovare. Se explorează oportunitățile de finanțare pentru instituțiile din Republica Moldova și promovarea unui dialog structurat despre modernizarea sistemului educațional în raport cu politicile europene de competențe, digitalizare și incluziune.
Conform Raportului de extindere 2025: progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova, publicat la data de 4 noiembrie de Comisia Europeană, Moldova a făcut progrese semnificative pe parcursul său european. Țara a înregistrat cel mai mare progres dintre toate statele candidate și este bine pregătită în domeniul educației, științei și cercetării, tineret și sport (capitolele 25 și 26).
Printre reușitele menționate în educație se numără lansarea Rețelei Școlilor Model și reconceptualizarea dezvoltării profesionale a cadrelor didactice și a managerilor școlari. De asemenea, curriculumul a fost revizuit pentru a îmbunătăți rezultatele învățării elevelor din învățământul primar și secundar, iar disciplinele STEAM au fost dezvoltate.
Raportul mai relevă că Republica Moldova a continuat implementarea sistemului dual în învățământul profesional-tehnic și a înregistrat progrese în angajamentele Spațiului European al Învățământului Superior și în operaționalizarea Registrului Național al Calificărilor.
Investițiile în tineret au crescut, iar în sport a fost aprobat un regulament care garantează transparența alocării sprijinului financiar pentru federațiile naționale. Mecanismul de finanțare a sportului de performanță a fost, de asemenea, modificat.
23.03.2026
18:38
256
FBI avertizează: hackeri ai regimului iranian folosesc Telegram pentru a spiona disidenți și jurnaliști la nivel global
23.03.2026
18:09
233
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
312
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
319
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
17:35
278
Helion, startupul de fuziune susținut de Sam Altman, negociază vânzarea de energie către OpenAI
23.03.2026
16:42
327
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
402
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
436
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
462
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
472
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
18:38
250
FBI avertizează: hackeri ai regimului iranian folosesc Telegram pentru a spiona disidenți și jurnaliști la nivel global
23.03.2026
18:09
213
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
300
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
310
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
17:35
270
Helion, startupul de fuziune susținut de Sam Altman, negociază vânzarea de energie către OpenAI
23.03.2026
16:42
318
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
395
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
431
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
458
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
471
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
448
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
487
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
548
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
560
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
565
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
545
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
596
ULTIMA ORĂ // Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
693
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1134
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
795
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
897
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
865
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
867
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
923
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
1114
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
FBI avertizează: hackeri ai regimului iranian folosesc Telegram pentru a spiona disidenți și jurnaliști la nivel global
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
Helion, startupul de fuziune susținut de Sam Altman, negociază vânzarea de energie către OpenAI
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40






Inapoi














