CUTREMUR în politica românească. Anunțul lui Băsescu SCHIMBĂ TOT
4523
Revocarea procurorului Lucian Papici de la şefia secţiei DNA care instrumentează marile dosare politice este considerată de preşedintele Traian Băsescu „o imixtiune a politicului”, şeful statului anunţând că în această după-amiază va face public dacă pactul de coabitare mai rămâne în picioare sau va fi denunţat, informează Gândul.
„O să fac o analiză şi în după-amiaza asta mă voi pronunţa. Cel mai important punct, independenţa justiţiei, s-a prăbuşit ieri cu binecuvântarea lui Ponta şi asta mă face să mă îndrept spre denunţarea pactului şi informarea tuturor partenerilor în faţa cărora mi-am pus obrazul. (...) Foarte probabil îl voi denunţa”, a susţinut Băsescu într-un interviu transmis pe B1.
Şeful statului afirmă că decizia de revocare a procurorilor Secţiei I a DNA a venit ca urmare a „două şocuri”: condamnarea lui Dan Voiculescu în dosarul ICA şi finalizarea de către DNA a dosarului referendumului în care este anchetat Liviu Dragnea. „Este o imixtiune a politicului care pur şi simplu a dat ordin procurorului general să facă ceva. Venind după două şocuri pe care oameni importanţi le-au primit: condamnarea lui Voiculescu şi informaţia pe care au aflat-o prea târziu să facă ceva că s-a finalizat dosarul lui Dragnea. Ei au mizat pe faptul că vor face înlocuirea înainte să se finalizeze dosarul lui Dragnea. N-au ştiut că dosarul era închis şi pe masa lui Kovesi”, susţine şeful statului.
Potrivit şefului statului, discursul premierului care l-a catalogat drept „băsist” pe Papici „este grav”, Băsescu susţinând că nu i-a întâţlnit niciodată pe procurorii Lucian Papici şi Mariana Alexandru. „Şi când eşti cu delegaţie trebuie să existe o motivaţie. Aşa, când după 7 zile nu mai sunt buni, e putred”, susţine el.
Procurorul care s-a ocupat inclusiv de cazul vicepremierului Liviu Dragnea, Lucian Papici, a fost înlocuit miercuri de procurorul general Tiberiu Niţu din funcţia de şef al Secţiei I a DNA, împreună cu adjunctul său, Mariana Alexandru. Şeful şecţiei I a DNA este procurorul care coordonează, verifică şi uneori anchetează marile dosare de corupţie cu politicieni din România. În locul lui Lucian Papici, care ocupa funcţia, după încheierea oficială a mandatului, prin delegare, până la finalul anului, a fost numită procuroarea Iuliana Bendeac care are vechime de doi ani în DNA. Bendeac a instrumentat dosarul şantajului de la Antena Group, în care Dan Voiculescu şi fiica sa, Camelia, au fost trimişi în judecată.
03.09.2026
10:44
14.07.2026
10:08
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
29.09.2026
21:17
29.09.2026
20:47
29.09.2026
19:48
29.09.2026
19:47
29.09.2026
19:43
29.09.2026
19:35
29.09.2026
19:09
29.09.2026
18:37
29.09.2026
18:32
29.09.2026
18:27
29.09.2026
18:15
29.09.2026
18:07
29.09.2026
17:48
29.09.2026
17:30
29.09.2026
17:29
29.09.2026
17:20
29.09.2026
17:14
29.09.2026
16:48
29.09.2026
16:45
29.09.2026
16:04
29.09.2026
15:58
29.09.2026
15:50
29.09.2026
15:31
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:21
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”

















