CURIOS // De ce au oamenii măsele de minte? Acești molari nu cresc la toată lumea
2432
Shutterstock Dinţii de minte sunt al treilea set de molari, situat în partea din spate a gurii. Ei arată la fel ca primul şi al doilea molar, dar uneori pot fi puţin mai mici. Sunt numiţi în mod obişnuit măsele de minte pentru că sunt ultimii dintre cei 32 de dinţi permanenţi care apar, între 17 şi 25 de ani, când se consideră că o persoană la această vârstă este mai înţeleaptă.
S-ar putea să ştiţi că cele patru măsele de minte nu cresc la toată lumea. De asemenea, mulţi oameni şi-i scot. O întrebare rămâne însă, de ce au oamenii aceste măsele?
Potrivit specialiştilor, răspunsul are multe de-a face cu trecutul îndepărtat, şi în parte, şi cu ziua de azi, relatează News.ro.
MAXILARE MAI PUTERNICE
La fel cum avem multe trăsături comune cu persoanele cu care suntem înrudiţi, oamenii au trăsături comune cu familia lor extinsă – primatele. Maimuţele, gorilele şi cimpanzeii au toţi măsele de minte.
Cu câteva milioane de ani în urmă, primii strămoşi ai oamenilor aveau maxilare şi dinţi mai mari decât oamenii de astăzi.
De exemplu, o specie numită Australopithecus afarensis, supranumită specia lui Lucy, după un specimen fosilizat celebru numit Lucy, a trăit acum aproximativ 3 până la 4 milioane de ani.
Maxilarul şi dinţii unui individ Australopithecus afarensis erau destul de mari şi mai groşi decât ai noştri.
Aveau trei dinţi molari mari, cu smalţ gros. Craniile fosile ale unora dintre aceşti oameni foarte timpurii prezintă, de asemenea, dovezi ale unor muşchi de mestecat puternici.
SCHIMBĂRI ÎN ALIMENTAŢIE
Oamenii de ştiinţă cred că a fost nevoie de maxilare şi dinţi mai puternici deoarece alimentele pe care le consumau strămoşii primilor oameni, cum ar fi carnea crudă şi plantele, erau mult mai greu de mestecat decât sunt alimentele de astăzi.
Cercetătorii se uită la lucruri precum semnele şi modelele microscopice de uzură de pe dinţii fosilizaţi pentru a-şi da seama ce ar fi putut mânca strămoşii dispăruţi.
Mâncarea de astăzi este mult mai moale decât era în trecut datorită mai multor factori, inclusiv agricultura, gătitul şi depozitarea alimentelor. Alimentele mai moi şi mai uşor de mestecat înseamnă o sarcină mai puţin dificilă pentru dinţi.
Ca urmare, maxilarele oamenilor moderni au evoluat pentru a fi mai mici şi feţele mai plate decât cele ale strămoşilor noştri dispăruţi, deoarece mâncarea noastră nu necesită aceiaşi dinţi mari şi ascuţiţi ca ai lor.
Având în vedere aceste schimbări, care au avut loc foarte încet, de-a lungul a milioane de ani, este posibil ca cei trei molari – măsele de minte – să nu mai fie la fel de importanţi acum ca odinioară.
LIPSA MĂSELELOR DE MINTE
Aproximativ 25% dintre persoanele din ziua de azi au cel puţin o măsea de minte lipsă complet, ceea ce înseamnă că aceasta nu s-a format niciodată.
În timp ce, ocazional, oamenilor nu le cresc alţi dinţi, acest lucru este mult mai frecvent în cazul măselelor de minte.
Oamenii de ştiinţă nu sunt siguri de ce se întâmplă acest lucru, dar este posibil să aibă legătură cu genele pe care le moştenim de la părinţi.
Unii oameni de ştiinţă susţin că lipsa măselelor de minte este un avantaj pentru oamenii moderni, cu fălci mai mici. Cu siguranţă este mai uşor să încapă mai puţini dinţi într-un maxilar mai mic.
Uneori, din cauza lipsei de spaţiu, măselele de minte pot rămâne blocate în interiorul maxilarului şi nu ies niciodată complet la suprafaţă – sau ies doar parţial.
O aşa-numită măsea de minteobstrucţionată se întâmplă mai des în maxilarul inferior decât în maxilarul superior.
În cazurile în care măselele de minte sunt doar parţial ridicate, oamenii pot avea uneori dureri, carii dentare sau inflamaţii ale gingiilor, motiv pentru care sunt scoase de către un dentist.
Dar, de obicei, măselele de minte nu trebuie să fie scoase dacă sunt complet erupte în gură, poziţionate corect şi sănătoase.
Medicii stomatologi pot examina gura pentru a vedea dacă sunt prezente măselele de minte sau pot examina radiografiile maxilarului dacă aceşti ultimi molari nu au ieşit încă şi se bănuieşte că ar putea fi obstrucţionaţi.
De asemenea, stomatologii pot sfătui dacă se recomandă vreun tratament pentru măselele de minte sau îndepărtarea acestora.
Între timp, periajul cel puţin de două ori pe zi şi folosirea zilnică a aţei dentare ne ajută să ne păstrăm toţi dinţii sănătoşi.
06.06.2026
08:02
453
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
728
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
859
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
820
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
840
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
907
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
733
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
777
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
760
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
840
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
06.06.2026
08:02
448
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
726
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
853
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
817
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
836
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
905
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
731
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
775
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
758
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
838
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
05.06.2026
14:27
830
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
834
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
969
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
08:26
718
Horoscopul zilei 05.06.2026
04.06.2026
20:36
950
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
18:06
1089
Investițiile care pot transforma agricultura Moldovei, prezentate la Conferința „Republica Moldova – Uniunea Europeană”
04.06.2026
17:51
1061
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
16:26
1345
Peste 1 miliard de euro pentru Republica Moldova, anunțați la conferința de investiții UE-Moldova de la Chișinău
04.06.2026
16:07
1149
Moldova își promovează marile proiecte de transport și logistică în fața investitorilor europeni la Conferința UE–Republica Moldova
04.06.2026
15:49
1118
Moldova modernizează irigațiile cu 60 de milioane de euro: peste 360 de fermieri și 300 de locuri noi de muncă
04.06.2026
15:09
1112
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
04.06.2026
14:32
1189
Maia Sandu și comisara europeană Marta Kos, discuții la Chișinău despre reforme și deschiderea capitolelor de negociere pentru aderarea la UE
04.06.2026
14:21
1214
Peste 1 miliard de euro pentru economia Republicii Moldova, anunțați la EU-Moldova Investment Conference de la Chișinău
04.06.2026
14:14
1159
Luxemburg, mic gigant financiar: depășește Franța, Spania și Italia la investiții străine directe în 2024
1179
Maia Sandu anunță la Chișinău deschiderea negocierilor de aderare a Moldovei la UE și noi investiții sprijinite de Comisia Europeană
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.29
1 RON
3.82
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














