Cum vor avea basarabenii cu cetățenie românească acces la servicii medicale în Regatul Unit de la 1 ianuarie 2021. Cine va plăti taxa de sănătate pentru imigraţie
2045
Cetăţenii români vor avea acces, începând cu data de 1 ianuarie 2021, potrivit prevederilor din Acordul de retragere, la serviciile medicale pe teritoriul Regatului Unit, în baza prevederilor legislaţiei naţionale din această ţară, anunță Casa Națională de Asigurări de Sănătate. De 1 ianuarie 2021, cetăţenii români care nu sunt beneficiari ai Acordului de retragere şi care se vor deplasa în Regatul Unit pentru mai mult de şase luni trebuie să plătească taxa de sănătate pentru imigraţie.
„Perioada de tranziţie, pe care o parcurgem după retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, se va încheia la data de 31 decembrie 2020. Până la acea dată, cetăţenii români şi membrii lor de familie vor beneficia în Regatul Unit de acelaşi tratament care li se aplică în prezent tuturor cetăţenilor unui stat membru UE, respectiv legislaţia europeană privind libera circulaţie a persoanelor, pentru a putea locui, lucra sau studia în continuare în Regatul Unit. De asemenea, resortisanţii britanici şi membrii acestora de familie vor beneficia în România de acelaşi tratament care li se aplică cetăţenilor unui stat membru UE, conform drepturilor care decurg din legislaţia UE privind libera circulaţie a persoanelor. După finalizarea perioadei de tranziţie, începând cu data de 1 ianuarie 2021, cetăţenii români care s-au înregistrat în noul sistem de înregistrare britanic (EU Settlement Scheme - EUSS), vor avea acces, potrivit prevederilor din Acordul de retragere, la serviciile medicale pe teritoriul Regatului Unit, în baza prevederilor legislaţiei naţionale din Regatul Unit”, informează CNAS, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, înregistrarea în sistemul EUSS poate fi făcută până la data de 30 iunie 2021, cu condiţia ca persoanele interesate să se fi aflat pe teritoriul Regatului Unit înainte de data de 1 ianuarie 2021.
Servicii medicale în UK după 1 ianuarie 2021
Asiguraţii români beneficiari ai Acordului de retragere vor avea acces la servicii medicale în baza prevederilor legislaţiei naţionale din Regatul Unit, precum şi în baza prevederilor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială în vigoare.
Astfel, dreptul asiguraţilor români de a accesa prestaţiile corespunzătoare sistemului de asigurări de sănătate pe teritoriul Regatului Unit va fi acordat pe întreaga perioadă în care aceştia se află într-un context transfrontalier România - Regatul Unit, context iniţiat anterior datei de 31 decembrie 2020, în condiţiile prevăzute în Acordul de retragere.
„Începând cu data de 1 ianuarie 2021, cetăţenii români care nu sunt beneficiari ai Acordului de retragere şi care se vor deplasa în Regatul Unit pentru mai mult de şase luni trebuie să plătească taxa de sănătate pentru imigraţie (IHS), care le va permite să acceseze asistenţă medicală în Regatul Unit prin National Health Service (NHS)”, precizează CNAS.
Totodată, conform prevederilor din Acordul de retragere, resortisanţii britanici care au dreptul la rezidenţă legală pe teritoriul României vor avea acces, după finalizarea perioadei de tranziţie, la servicii medicale pe teritoriul României, în baza prevederilor legislaţiei naţionale şi ale prevederilor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială.
Servicii medicale pentru britanicii din România
Asiguraţii britanici beneficiari ai Acordului de retragere vor avea dreptul să acceseze serviciile medicale corespunzătoare sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, atât timp cât îndeplinesc condiţiile prevăzute în Acordul de retragere.
Pentru a veni în sprijinul persoanelor care intră sub incidenţa reglementărilor determinate de Brexit, CNAS a creat pe site-ul propriu o secţiune specială, în care au fost postate informaţii referitoare la modul de accesare a sistemelor de sănătate din România şi Regatul Unit: http://www.cnas.ro/page/brexit.html.
Informaţiile vor fi actualizate permanent, pe măsură ce se vor stabili noi reguli, în urma negocierilor derulate în prezent între UE şi Regatul Unit.
De asemenea, persoanele care doresc informaţii suplimentare în domeniul asigurărilor de sănătate, în contextul Brexit, pot adresa întrebări la adresa de e-mail brexit@casan.ro, pentru a primi răspunsul experţilor.
14.03.2026
17:19
324
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
490
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
475
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1287
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
480
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
542
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
799
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
712
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
796
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
645
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
14.03.2026
17:19
296
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
465
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
458
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1209
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
466
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
526
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
772
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
696
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
779
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
629
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
729
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
612
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
674
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
633
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
754
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
676
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
673
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
750
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
794
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
765
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
742
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
868
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
1216
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
13.03.2026
12:23
886
Motorina s-a scumpit cu 5,52 de lei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu și a devenit mai scumpă decât benzina. Care sunt noile PREȚURI la combustibil
13.03.2026
12:08
735
MEC cheamă profesorii și societatea civilă la consultări publice pe noua disciplină „Eu și societatea” în învățământul general
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














