Cum poţi să te pierzi pe un drum drept

Definiţie // „Astăzi, orice poate fi artă”

Arta contemporană e ceva ce iese din stereotipuri?E ceva ce încalcă regulile bunului-simţ, ale eticii şi esteticii?E ceva avangardist, inaccesibil unor muritori de rând?Sau este orice „prostie” executată într-un mod deosebit?Sau este orice fel de artă, creată în secolul nostru şi de aceea considerată „contemporană”? Răspunsul, dacă a existat unul, s-a pierdut în discuţii şi polemici.Iar tunelul, de fapt, coridorul „Art-Labyrinth”-ului, în care sunt expuse lucrările unor tineri artişti, conţine o parte din răspunsuri.

Încercări de a defini „arta contemporană”

Cum poţi să te pierzi într-un tunel, pe un drum drept? Acesta este paradoxul atunci când încercăm să definim conceptul de „artă contemporană”. De acest „adevăr” încearcă să ne convingă expoziţia „Lost in tunnel” („Pierdut în tunel” – n.a.), organizată în Centrul de cultură „Art-Labyrinth”, justificându-şi astfel pe deplin intenţia şi denumirea. „Mulţi cred că a face artă contemporană e ceva simplu – un fel de copilărism. „Şi eu pot face «Pătratul negru» al lui Malevici”, spun unii. Arta are un sens ambiguu. Nu este foarte clar de unde până unde ceea ce creăm este artă şi unde începe deja altceva. Astăzi, orice poate fi artă”, este de părere Ecaterina Litvinova, una dintre organizatoarele expoziţiei.

Majoritatea artiştilor participanţi la expoziţie şi-au creat lucrările cu resurse minime. Din spusele lor, dacă ai conceptul – imperativul de bază al artei contemporane, poţi întruchipa idei mari, utilizând mijloace puţine. Iar expoziţia le-a oferit posibilitatea de a se vedea în rolul „creatorului”, a unui creator modern.

Între arta clasică şi contemporană

Pentru Serdar Al Abu lucrurile sunt simple: există artă clasică şi artă contemporană. Sensul artei clasice este atunci când copiem ceva, după nişte modele şi reguli general valabile. Acest lucru se învaţă la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice şi asemenea artişti sunt foarte mulţi, doar că ei dispar din domeniul artei după ce absolvă această instituţie. „Majoritatea dintre ei lucrează în construcţii sau se îndeletnicesc cu alte meserii din afara artei, dar nu ştiu de ce nu fac artă”, afirmă Serdar.

Lucrarea sa „Woman” este una conceptuală şi hiperbolizează stereotipurile sociale existente faţă de femei. Artistul ne arată cum femininul, ca definiţie socială, „se naşte” în raport cu celălalt gen, mai exact, în mintea bărbatului care tipizează femeia în cinci categorii: femeia-mamă, femeia care ascultă muzică, femeia care face cumpărături, femeia-enigmă şi femeia care vrea să fie iubită.

Arta este viitorul imaginat

În opinia lui Victor Bubuioc, „arta este capacitatea omului de a-şi închipui viitorul. Aceiaşi homo sapiens pictau animale pe pereţii peşterilor nu pentru că le-au vânat, dar pentru că voiau să le aibă”. Tânărul artist a participat la expoziţie cu o instalaţie muzicală sub forma a 12 scaune dispuse în cerc, pe fiecare dintre ele fiind aşezat câte un instrument muzical. Oricine din cei prezenţi putea să ia loc pe unul din scaunele instalate şi să cânte alături de el. Prin acest experiment, artistul a dorit să elimine aspectul comercial din „cea mai pură formă de artă” – muzica, întrucât, după cum afirmă Victor, astăzi „oamenii cântă pentru alţi oameni pentru că li se achită”, muzica devenind business.

Ironii la adresa unor autorităţi

Lucrarea unui tânăr artist împătimit de graffiti şi street art, cu pseudonimul Maxim, înfăţişează un borcan conservat cu peliculă de casete audio de altădată, spânzurat de o funie pe fundalul sumarului curriculumului şcolar pe care trebuie să-l însuşească un elev de clasa a VI-a. E o aluzie la sistemul nostru de învăţământ care stăruie cu insistenţă să umple capetele elevilor cu cât mai multe şi diverse materii care se depozitează într-un haos total, ca o substanţă netrebuincioasă şi pe care elevii nu ştiu cum să o utilizeze în viaţa de zi cu zi, pentru că e lipsită de ordine, de coerenţă şi, de cele mai dese ori, de aplicabilitate.

Având în vedere că motorul de căutare Google a revoluţionat lumea şi că se cotează drept cea mai puternică invenţie globală, o altă creaţie a sa îl ilustrează pe Iisus Hristos în miniatură, amintind de statuia Mântuitorului din Rio de Janeiro, adresându-se privitorului: „I dont’t have all answers. Try Google” (Eu nu am toate răspunsurile. Încearcă Google – n.a.). E o inversare valorică şi un transfer de autoritate specific artei postmoderne, dar pentru un privitor fără simţul umorului lucrarea ar putea fi de-a dreptul scandaloasă.

Lucrările-manifest ale Ecaterinei Litvinova sunt orientate să ne facă să conştientizăm şi să regândim gunoiul pe care îl producem zi de zi şi pe care nu-l observăm în jurul nostru. Artista a adunat într-o lucrare colaj cecurile primite pe parcursul unui an de la magazine şi a meşterit o lampă suspendată din cilindrele de carton de la rulourile de hârtie igienică.

Fenomen cultural underground

Centrul „Art-Labyrinth”, de altfel prolific în activitate, se manifestă ca un fenomen cultural underground. S-ar părea că ar trebui să fie o colaborare între aceşti tineri artişti şi Uniunea Artiştilor Plastici, dar ele funcţionează ca două lumi paralele care nu se intersectează în niciun fel. Unii dintre tinerii creatori îşi manifestă rezerva că, dacă vor activa ca parte a Uniunii, nu vor mai avea libertate de creaţie, fiind constrânşi să creeze după anumite standarde oficial acceptate. „Noi deja colaborăm cu Uniunea Artiştilor Plastici şi cu toate uniunile de creaţie prin simplul fapt că nu ne bruiem reciproc şi nu ne creăm greutăţi în activităţile noastre de creaţie. Deja prin acest fapt suntem într-o uniune”, a ţinut să remarce artistul Victor Bubuioc.