Cum poate fi JUDECAT şi pedepsit Vladimir Putin pentru crime de război
1731
Joe Biden a cerut din nou luni ca Vladimir Putin să fie judecat pentru crime de război în urma masacrului de la Bucha, un orășel de lângă Kiev. Un astfel de proces ar fi dificil și s-ar putea derula în mai multe moduri, explică The Guardian, citat de observatornews.ro Însă să-l aduci pe președintele rus în fața unui tribunal nu este chiar un lucru simplu.
Curtea penală internațională (ICC), primul tribunal din lume pentru crime de război, le definește drept ”încălcări grave” ale Convențiilor de la Geneva, un set de legi umanitare care trebuie respectate pe timp de conflict armat. Jonathan Hafetz, un savant în drept penal internațional și în securitate națională a declarat agenției de presă Reuters că executarea civililor, așa cum se acuză că s-ar fi petrecut în Bucha, este o ”crimă de război în esență”. Rusia continuă să-și nege vinovăția.
Jake Sullivan, consilierul american pentru securitate națională, a declarat luni reporterilor că există patru surse principale de dovezi: informații adunate de SUA și de aliații săi, inclusiv de la agențiile de informații, eforturile interne ale Ucrainei de a documenta crimele, materiale de la organizații internaționale, inclusiv ONU și ONG-uri, relatări ale presei internaționale independente, inclusiv fotografii, interviuri și documentație.
Procurorii ar putea acuza că Putin și cercul lui de apropiați au comis o crimă de război ordonând direct un atac ilegal sau prin faptul că au știut că se comit crime și nu au făcut nimic să le prevină. Dacă este ceva izolat, poate fi greu de dovedit, dar dacă se repetă la scară largă în Ucraina, devine mai convingător. SUA au acuzat Rusia de crime de război și înainte de descoperirile din Bucha.
”Trebuie să dovedești că au știut, că ar fi putut să știe sau ar fi trebuit să știe. Există un risc real ca în trei ani să ajungi la procesele unor oficiali de nivel mediu iar principalilii responsabili pentru această teroare - Putin, Lavrov, ministrul apărării, oamenii de informații, militarii și finanțatorii care o susțin - vor scăpa”, a declarat pentru Associated Press, Philippe Sands, profesor la University College London.
Curtea penală internațională s-a deschis în urmă cu 20 de ani pentru a-i judeca pe autorii de genocid și crime împotriva umanității. Însă, SUA, China, Rusia și Ucraina nu sunt state membre ale Curții Penale Internaționale, care este criticată pentru că se concentrează prea mult pe Africa și aplică o ”justiție selectivă”.
Procurorul șef Karim Khan a declarat în februarie că a deschis o anchetă pentru crime de război după ce Rusia a invadat Ucraina. Deși nu este stat semnatar, Ucraina a aprobat în trecut o anchetă din 2013, care include anexarea Crimeei de către Rusia. Curtea penală internațională va emite mandate de arestare dacă procurorii au „dovezi rezonabile” că au fost comise crime de război. Dar sunt puține șanse ca Rusia să se conformeze iar Curtea penală internațională nu poate judeca pe cineva în lipsă. Faptul că SUA nu s-au alăturat instanței pune din nou probleme diplomatice și cel mai probabil va stârni acuzații de ipocrizie a Occidentului.
În trecut, Donald Trump a spus în cadrul unei Adunări Generale a ONU că: „În ceea ce privește America, Curtea penală internațională nu are nicio jurisdicție, nici legitimitate și nici autoritate”. Sub administrația sa Casa Albă a anunțat că SUA vor impune interdicții oficialilor Curții implicați într-o potențială anchetă asupra unor presupuse crime comise de americani în Afganistan.
Cu toate astea, consilierul american Jake Sullivan a declarat luni că: ”SUA au putut să colaboreze cu instanța penală internațională în trecut în alte contexte, chiar dacă nu este stat semnatar. Există numeroase motive pentru a lua în considerare și locații alternative.”
Care sunt alternativele
În primul rând ONU. Însă Rusia este membru permanent în consiliul de securitate al ONU. ”Este greu de imaginat că nu ar încerca să-și exercite dreptul de veto pentru a bloca o rezoluție”, a comentat consilierul american Jake Sullivan. O altă opțiune ar putea fi un tribunal special organizat de un grup de țări. Tribunalul de la Nurnberg a fost înființat de SUA, Marea Britanie, Franța și Uniunea Sovietică pentru a-i judeca pe liderii naziști după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Alte modele ar putea include tribunalele înființate pentru a judeca crimele de război comise în timpul războaielor balcanice de la începutul anilor 1990 și a genocidului din Rwanda din 1994. Un alt exemplu este tribunalul special, susținut de ONU și înființat în 2002 pentru a-i aduce în fața justiției pe cei responsabili pentru atrocitățile comise în timpul războiului civil din Sierra Leone în 1996.
Poate fi judecat Putin pentru alte acuzații
Ar fi mai ușor ca Putin să fie judecat pentru agresiune după ce a declanșat un război neprovocat împotriva unei alte țări suverane. Curtea penală internațională nu are jurisdicție asupra Rusiei pentru agresiune, deoarece Rusia nu este stat membru semnatar. Luna trecută, zeci de avocați și politicieni, inclusiv ministrul de externe ucrainean, Dmytro Kuleba, și fostul premier britanic Gordon Brown, au lansat o campanie pentru a crea un tribunal special care să judece Rusia pentru agresiunea din Ucraina.
Cât timp ar dura un astfel de proces?
Probabil mulți ani. Tribunalul penal internațional pentru fosta Iugoslavie l-a pus sub acuzare pe Slobodan Milosevic, în 1999 și l-a arestat în 2001. Procesul său a început în 2002 și era încă în desfășurare când acesta a murit la Haga, în 2006.
La tribunalul special de la Haga, Charles Taylor, fostul președinte al Liberiei, a fost găsit vinovat, după patru ani de audieri, de crime de război și crime împotriva umanității pentru că i-a sprijinit pe rebelii care au comis atrocități.
11.04.2026
08:05
426
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
699
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
670
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
664
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
669
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
698
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
849
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
675
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
616
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
804
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
667
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
608
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
08:05
424
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
695
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
669
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
663
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
665
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
697
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
848
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
674
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
615
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
803
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
666
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
607
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
958
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
757
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
859
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
862
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
859
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
796
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1015
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1032
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
941
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
864
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
778
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
874
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
965
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














