Cum JUSTIFICĂ Alexandru Tănase ultima decizie a Curții Constituționale

Acesta a publicat pe blogul său un comentariu în care încearcă să justifice decizia Curții prin care s-a stabilit că șeful statului este obligat să desemneze candidatul la funcția de prim-ministru care îi va fi propus de o majoritate parlamentară formată.

„Curtea a avut ca punct de plecare rațiunea „consultărilor” președintelui cu fracțiunile parlamentare în vederea desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru. Dacă ar fi vorba de un drept discreționar al președintelui, la ce bun să îl mai obligi să aibă consultări? Scopul consultărilor este de a identifica sprijinul politic al deputaților, de a asigura votul majorității necesare pentru învestirea Guvernului – cel puțin 51 de deputați din 101. Când o astfel de majoritate este identificată, președintele nu o poate ignora. Aceasta este normalitatea în țările cu tradiții democratice, chiar și fără existența unui text formal în acest sens”, justifică Tănase.

„Ar fi bine ca cei care „cad de pe scaune” să știe că în nicio republică parlamentară președintele ales de majoritatea parlamentară nu are dreptul de a dizolva Parlamentul pentru motivul că majoritatea absolută a deputaților nu-i acceptă candidatul la șefia guvernului, în asemenea condiții ca în Republica Moldova. Repet, nicăieri!”, le răspunde președintele Curții Constituționale criticilor deciziei.

Tănase dă asigurări că prin această interpretare a normei constituționale judecătorii CC și-au dorit să prevină un caz în care în fruntea statului ar veni un președinte „un altfel de apucături și care nu se va mulțumi cu rolul protocolar pe care i-l conferă Constituția”.

Răspunzând la acuzațiile că prin această decizie a Curții se pregătește o lovitură de stat în R. Moldova, Tănase scrie: „Este oare lovitura de stat decizia majorității sau exact contrariul, unul poate să-și impună voința în detrimentul majorității?".

Tănase consideră că, prin această decizie, Curtea nu a făcut decât să motiveze fracțiunile parlamentare să formeze, în mod transparent, o majoritate, „ca să nu mai avem pentru viitor guverne pe care nimeni nu și le asumă politic, așa-numite „guverne minoritare”, dar votate de majoritatea absolută a Parlamentului, cum a fost cazul nefericit al guvernului Gaburici”.