Cum arată „Războiul hibrid”: „Este Putin atât de nesăbuit, încât să se ciocnească cu o forţă militară a NATO?”

gandul.info

Robert G. Bell, reprezentantul Secretarului Apărării SUA în Europa şi consilier al Misiunii SUA la NATO, a vorbit, recent, la Bruxelles, despre planurile Alianţei de a-şi schimba arhitectura de securitate, pentru a face faţă acestor noi provocări venite din partea Rusiei, aşa cum le afişează ea în Ucraina.

„Cu Ucraina, începem un nou ciclu în ce priveşte politica de apărare a NATO. Baza acestui ciclu este un document despre liniile politice, care stabileşte ce este pregătit NATO să facă, care este nivelul său de ambiţie, care sunt aşteptările despre ţintele de alocare a resurselor. Primul pas este deci să ajungem la un acord politic. Imediat ce summitul din Ţara Galilor se termină şi se ajunge la un consens politic, vom trece la actualizarea acestor linii politice, care au fost ultima oară stabilite în primăvara anului 2011, iar de atunci lumea s-a schimbat mult. După summitul de la Lisabona, din 2010, a existat un consens politic, vizibil chiar la întâlnirea dintre Obama şi preşedintele rus de atunci, Medvedev, că se poate dezvolta o colaborare strategică cu Rusia, că NATO nu priveşte nicio ţară ca pe un adversar. Adaptarea acestor linii politice acum, la 6-7 luni de la începutul crizei din Ucraina, va fi o muncă majoră”, a spus Bell citat de Gândul.

Robert G. Bell a descris exact cum arată provocarea pe care Rusia o arată lumii întregi, şi deci NATO, sub forma agresiunii care are loc în Ucraina. Oficialul a explicat că NATO trebuie să decidă la acest summit şi să găsească soluţii prin care să o contracareze:

„Îngrijorarea acum este că ce vedem în Ucraina este un model militar diferit, asimetric, de agresiune neatribuită, cu forţe surogat, sprijin ascuns, atacuri cibernetice, oameni în verde fără însemne militare, la care se adaugă campanii de propagandă şi presiuni economice, politice, precum şi presiune militară deschisă la frontieră, pentru trimiterea mesajului. Ba chiar invocarea ameninţării cu opţiunea nucleară. Problema este ce trebuie să facem noi ca descurajarea să fie eficientă nu doar împotriva a 20 000 de trupe care ameninţă să treacă graniţa, ci şi pentru situaţii ca cea descrisă din Ucraina, pe care am văzut-o şi în Georgia, în Transnistria. La asta lucrăm acum, la contracararea războiului de tip hibrid, la planurile de contingenţă, la liniile politice pe care le vom actualiza, iar aceste lucruri vor stabili ce tip de capabilităţi politice, militare, civile, trebuie să aibă NATO pentru a avea o descurajare eficientă împotriva acestui tip de război”.

Bell a explicat importanţa faptului că, deşi NATO nu a trimis masiv trupe la graniţa sa estică, unde ameninţarea Rusiei a devenit persistentă, acest lucru nu înseamnă că Alianţa este slabă. Strategia folosirii acestor „măsuri de reasigurare” – antrenamente comune, nave de război care intră şi ies permanent din Marea Neagră, batalioane în ţările baltice şi Polonia, avioane de luptă prezente în spaţiul aerian baltic, au rolul de a descuraja Rusia să încerce o agresiune similară cu cea din Ucraina. Ele sunt eficiente, în ciuda faptului că au dimensiuni militare reduse, prin faptul că adversarul ştie că angajându-se în conflict pe aceste teritorii, ar declanşa invocarea Articolului 5 NATO (atacarea unui stat membru este un atac asupra întregii Alianţe, iar răspunsul militar este comun).

„Ce înseamnă asta? Că dacă vreun adversar ar fi atât de nechibzuit sau prost sfătuit încât să treacă linia, s-ar ciocni cu aceste trupe militare. Nu ar fi o invazie lipsită de costuri. O dată ce costurile sunt crescute, iar calculele descurajării se schimbă, se declanşează o întreagă panoplie de capabilităţi militare care susţin articolul 5. Deci nu este o chestiune dacă NATO poate să asigure ţările baltice sau Polonia că un adversar nu va face niciun pas în teritoriul lor. Întrebarea este: este adversarul atât de nesăbuit încât să facă acest pas, ştiind că va întâlni o forţă militară a NATO?”, a spus Robert G. Bell.