Cum a fugit un JURNALIST din Transnistria: A mințit KGB-ul
1276
europalibera.org Ziarul berlinez „Die Tageszeitung” a publicat în iunie un amplu reportaj, semnat de corespondentul acestui cotidian în calitate de trimis special în zona de conflict din Ucraina.
Jurnalistul Bernhard Clasen a făcut atunci şi o escală în Transnistria şi l-a contactat pe un ziarist local, recomandat de către redacţia ziarului berlinez.
Respectivul jurnalist din Transnistria, care anul trecut a participat la Berlin la un seminar pentru ziarişti din ţări post-sovietice, l-a însoţit pe colegul său german, facilitându-i câteva contacte.
Amândoi erau urmăriţi discret de agenţi ai poliţiei secrete. La un moment dat însă, a apărut un ofiţer, i-a legitimat şi i-a invitat la sediul KGB-ului, unde au fost interogaţi separat. În relatarea lui Bernhard Clasen, din motive de protecţie, ziaristul din Transnistria nu a fost nominalizat.
Jurnalistul respectiv se află de la începutul lunii august la Berlin, iar acum numele lui nu mai este niciun secret.
Este vorba despre Alexandru Nichiforov, în vârstă de 36 de ani. Nichiforov, care a lucrat pentru mai multe publicaţii, între care şi pentru agenţia RIA Novîi Reghion, s-a hotărît să părăsească provincia separatistă şi nu ştie de acum încolo ce se va întâmpla cu el.
Am stat de vorbă cu Nichiforov la redacţia ziarului „Die Tageszeitung”.
Ceea ce ne-a povestit Alexandru Nichiforov seamănă, pe alocuri, cu un film poliţist cu KGB-işti, dacă nu ar fi un decupaj din realitatea imediată.
După plecarea colegului german, povesteşte Nichiforov, KGB-ul i-a cerut să devină colaborator neoficial al poliţiei secrete.
I s-au comunicat datele de contact şi problemele despre care urma să informeze poliţia secretă. KGB-ul dorea să afle, între altele, orice amănunte despre contactele cu cetăţeni străini, mai ales despre activitatea unor jurnalişti, despre desfăşurarea şi tematica unor colocvii internaţionale cu participarea unor ziarişti. Orice deplasare în Republica Moldova urma s-o anunţe în prealabil.
Intimidat şi speriat de acţiunile KGB-ului, Alexandru Nichiforov se hotăreşte să recurgă la un truc pentru a scăpa de ameninţarea poliţienească mai mult decât stânjenitoare. Anunţă KGB-ul că va pleca în Republica Moldova pentru a participa la un colocviu internaţional. Asta cu scopul ca să nu aibă probleme la părăsirea povinciei separatiste. Colocviul respectiv era, de fapt, o pură ficţiune a ziaristului care recurgând la această stratagemă a ajuns nevătămat la Chişinău, iar de acolo, ca posesor al unui paşaport emis de autorităţile din Republica Moldova, a plecat în Germania.
Sursa: europalibera.org
10.04.2026
21:06
480
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
15:18
490
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:03
608
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
09:22
723
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
09.04.2026
20:47
787
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
800
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
09:31
1133
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
08.04.2026
21:03
879
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
17:56
838
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:32
763
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
11.04.2026
00:53
356
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
392
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
473
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
496
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
615
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
478
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
451
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
603
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
533
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
486
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
785
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
602
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
700
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
718
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
703
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
678
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
887
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
893
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
839
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
742
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
682
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
786
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
850
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
902
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
801
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














