Stiri

Cu ce sunt ADEMENIȚI absolvenții de la Medicină ca să meargă să lucreze în sate cel puțin trei ani

Social 13.07.2017 12:00 Vizualizări1991
Cu ce sunt ADEMENIȚI absolvenții de la Medicină ca să meargă să lucreze în sate cel puțin trei ani ms.gov.md

Peste 400 de absolvenți de la Medicină sunt repartizați în aceste zile de către Ministerul Sănătății la noile lor locuri de muncă în teritoriu.

Tinerii sunt atenționați că trebuie să activize conform repartizării timp de trei ani, iar ca să accete sunt ademeniți cu indemnizații unice.

Indemnizația pentru tinerii specialiști angajați în instituțiile medicale publice din sate a fost majorată recent cu 50 la sută. Astfel, medicii și farmaciștii primesc câte 45 de mii de lei, iar lucrătorii medicali cu studii medii - 36 de mii de lei.

Ministerul Sănătății a anunțat că 122 de absolvenți ai studiilor de rezidențiat au fost deja repartizați în instituțiile medicale publice. Este vorba despre tinerii specializați în domeniile medicinii de familie, medicinii interne, medicinii de laborator, medicinii de urgență, cardiologie, endocrinologie, pneumologie și nefrologie.

Anterior, în instituțiile medicale publice au mai fost repartizați 700 de asistente medicale, 65 de felceri, 21 de asistenți igieniști-epidemiologi și 19 moașe.

În instituțiile medicale publice din R. Moldova activează în prezent 10 381 de medici și 20 974 de lucrători medicali cu studii medii.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4611 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri