Stiri

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, despre REFERENDUMUL privind integrarea R. Moldova în UE: ,,​Pot să spun cu cea mai mare încredere că cetățenii de pe acest mal al Prutului își doresc cu adevărat să fie oficial parte a UE"

Actualitate 08.03.2024 16:06 Vizualizări1774
Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, despre REFERENDUMUL privind integrarea R. Moldova în UE: ,,​Pot să spun cu cea mai mare încredere că cetățenii de pe acest mal al Prutului își doresc cu adevărat să fie oficial parte a UE

Referendumul privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, programat în această toamnă, va demonstra că moldovenii au fost dintotdeauna europeni, a declarat Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, în cadrul unui interviu pentru NordNews.

„Referendumul din R. Moldova este o decizie a autorităților de la Chișinău. Mie mi se pare deosebit de important să întrebi poporul, să te asiguri că acțiunile pe care le întreprinzi ca autoritate de stat sunt în asentiment cu dorința poporului. Pot să spun cu cea mai mare încredere că cetățenii de pe acest mal al Prutului își doresc cu adevărat să fie oficial parte a Uniunii Europene. Ei sunt europeni, au fost dintotdeauna europeni, dar integrarea în Uniunea Europeană înseamnă, până la urmă, o oficializare a acestei apartenențe, o oficializare care aduce cu sine un trai mai bun, un sistem de sănătate mai eficient, diverse măsuri de protecție, o viață de zi cu zi mai bună”, susține diplomatul.

Cristian-Leon Țurcanu s-a referit și la importanța alegerilor europarlamentare din România, unde cetățenii R. Moldova cu dublă cetățenie își vor putea exercita dreptul la vot.

„Anul acesta, în Republica Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale, va avea loc și referendumul, dar, în același timp, în România vor avea loc alegeri europarlamentare, prezidențiale și parlamentare. Ceea ce înseamnă că cei care au dublă cetățenie vor avea nu mai puțin de patru ocazii ca să-și exprime votul pe teme deosebit de importante pentru România, dar și pentru Republica Moldova. M-aș bucura foarte mult să văd cetățenii români de aici, din Republica Moldova, că sunt interesați și de ceea ce înseamnă alegerile europarlamentare, pe care le vom organiza și în Republica Moldova. Depun eforturi să mărim numărul de secții de votare și să existe o acoperire geografică cât mai echitabilă pe tot teritoriul Republicii Moldova. Alegerile europarlamentare sunt deosebit de importante pentru că în Parlamentul European se iau decizii extrem de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova, în ceea ce înseamnă procesul de aderare, integrare în Uniunea Europeană. Deci, cetățenii români de aici, din R. Moldova, pot să voteze pentru cei care la Bruxelles, în următorul Parlament European, vor avea un cuvânt foarte greu de spus în modelarea parcursului european al Republicii Moldova”, a punctat Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.09 1 USD 17.65 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri