Crime de stat consemnate de istorie: ASASINAREA lui Nicolae Iorga în vremea preamăririi Căpitanului

Sfârşitul toamnei lui 1940 aducea două evenimente importante consemnate de istorie: preamărirea Căpitanului Mişcării Legionare şi asasinarea lui Nicolae Iorga. În serialul „Istoria asasinatelor politice din România“, „Weekend Adevărul“ face o incursiune în anii în care eliminarea adversarilor politici lua cele mai violente forme. Primul caz este cel al istoricului Nicolae Iorga: o crimă de stat comisă de o grupare legionară şi rămasă nepedepsită într-un regim fascist în care abuzurile erau la ordinea zilei.

Ca politician, Iorga dezamăgise generaţia tânără naţionalistă. Sprijinea dictatura lui Carol al II lea, fiind şi consilier regal, a avut un mandat de prim-ministru mai mult decât modest. S-a opus mişcării legionare şi a fost acuzat de membriia acesteia că liderul lor, Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, ar fi fost ucis din cauza istoricului şi poate, spuneau alţi legionari, la ordinul expres al acestuia, fiind cunoscută influenţa pe care Iorga o avea în 1939 asupra lui Carol al II lea. Practic, totul a început în 1938, când Iorga a început să publice o serie de articole critice la adresa Mişcării Legionare. Scria în ziarul său „Neamul Românesc”.

Ataca ideea de comerţ legionar pusă la punct de Corneliu Zelea Codreanu şi închide cantinele legionare de la Obor şi Liceul „Sântul Lazăr”. Iorga spunea că Mişcarea Legionară pregătea în cantinele legionare „printre blide” şi „pistoale” o revoluţie împotriva ordinii de drept, reprezentată în acel caz de monarhia în fruntea căreia era Carol al II lea. Apogeul este atins când Corneliu Zelea Codreanu îi trimite lui Iorga o scrisoare de mustrare, în care îl numeşte necinstit. În replică, Iorga îl acuză de ultraj şi deschide o acţiune în instanţă.

Codreanu este condamnat la şase luni de închisoare. În puşcărie, lui Codreanu i se mai adaugă zece ani de muncă silnică pentru încercarea de răsturnare a ordinii de stat. În 1938, în noaptea de pe 29 pe 30 noiembrie, în timp ce Codreanu şi alţi legionari sunt duşi la Jilava, aceştia sunt sugrumaţi de gardieni la marginea unei păduri. Din acel moment, facţiuni legionare promit răzbunare. Îl consideră pe Iorga principalul vinovat şi sunt trimise istoricului numeroase ameninţări cu moartea. Legionarii îl numesc „sinistra vedenie cu barbă şi umbrelă”.

Zvonurile despre un posibil asasinat cresc. În 1940, Antonescu îl rugase pe Iorga să plece din ţară. Îi oferise chiar oportunitatea de a se retrage în Italia, dar Iorga a refuzat. În cele din urmă ameninţările au fost puse în practică. Horia Sima, liderul Gărzii de Fier în aceea perioadă, a precizat în diverse lucrări apărute în diaspora că nu a ştiut de uciderea lui Iorga şi nici nu a ordonat-o. În orice caz, despre moartea lui Iorga lipsesc rapoarte iniţiale, chiar şi raportul medico-legal este lacunar.

În prima parte a zilei de 27 noiembrie, profesorul Iorga a primit o vizită: primarul din Vălenii de Munte, legionarul Gheorghe Dinescu, însoţit de alţi doi bărbaţi, s-a dus să-i ceară retrocedarea unui teren către primărie, lucru pe care istoricul l-a refuzat. Mai târziu, când s-a deschis ancheta, s-a aflat că întors acasă, Dinescu ar fi spus că a ales să-i facă atunci vizita „pentru că era ultima zi a Profesorului“. Acestea sunt detalii care au fost puse pe masă la anchetă, pentru a determina dacă a fost o crimă concertată de Mişcarea Legionară sau intervenţia particulară a unor membri. Nu prea au ajuns să conteze mult, dar e bine de ştiut.

Aşadar, când legionarii au ajuns la Sinaia, Ecaterina Iorga le-a spus că bătrânul istoric e cam bolnav şi nu poate face drumul până la Bucureşti. În acel moment, şi-a făcut apariţia servitoarea Aneta Cazacu, care-i ducea un ceai. Legionarii au urmat-o până în biroul lui Nicolae Iorga, unde acesta lucra. L-au ridicat, iar el nu s-a opus. N-a făcut decât să-i spună soţiei să aibă grijă de însemnările la „Istoria Universală“. Când coborau din casă, s-au întâlnit cu Alina, fiica profesorului, care s-a arătat îngrijorată că tatăl ei e dus la Bucureşti singur şi s-a oferit să meargă alături de el. I s-a spus scurt că nu-i loc în maşină. Comandoul legionar şi Iorga au urcat şi s-au făcut nevăzuţi.

A doua zi dimineaţa, trupul neînsufleţit al profesorului era găsit pe un câmp din comuna Strejnic, Prahova: „Dimineaţa, la orele 07.15, s-a găsit cadavrul profesorului Nicolae Iorga, pe moşia domnului Radovici din marginea de est a comunei Strejnic, judeţul Prahova. Maiorul Bratu Aurel, la ordinul subsemnatului, s-a transportat la faţa locului şi a ridicat cadavrul cu o camionetă a Prefecturii judeţului Prahova, fiind transportat la Bucureşti şi predat familiei“, se arăta într-un raport din 29 noiembrie, realizat de locotenent-colonelul Alexandru Ionescu. Conform anchetei făcute de Siguranţă, lângă cadavru s-au găsit nouă tuburi de cartuşe, dintre care şapte de calibru 7,65 şi două de calibru 6,35. Istoricul Nicolae Iorga avea 69 de ani şi murise prin împuşcare în cap.

După o săptămână, au fost identificaţi şi asasinii: Traian Boeru (Directorul General al Cooperaţiei), Ştefan Cojocaru (fratele fostului Chestor şi Inspector în Cooperaţie), Tudor Dacu (avocat) şi Ion Tucan. Servitoarea familiei Iorga l-a identificat pe un altul, Iacobuţă Ştefan, care a fost şoferul maşinii cu care a fost transportat Iorga şi care lucra la Institutul Naţional al Cooperaţiei din Bucureşti. Niciunul n-a ispăşit vreo pedeapsă pentru faptele comise, dar şeful comandoului legionar a fost identificat Traian Boeru.

O chestiune a rămas nerezolvată în cazul asasinării lui Iorga: pentru că ancheta a fost condusă cu destul de puţin profesionalism şi zel, nu s-a putut constata exact ora la care a fost ucis. S-au ocupat de acest amănunt istoricii. De pildă, Mihai Stoian, citat de Zigu Ornea în volumul „Anii treizeci: extrema dreaptă românească“, a susţinut că este plauzibil scenariul în care Iorga a fost dus în casa primarului din Teişani, unde a fost simulat un proces prin care a fost găsit vinovat de moartea Căpitanului, şi abia apoi a fost ucis, noaptea, pe la orele 23.00-24.00. Scenariul este susţinut şi de faptul că a doua zi, când a fost descoperit, cadavrul era acoperit de brumă, ceea ce arăta că stătuse acolo bună parte a nopţii.

Citeste mai mult: adev.ro/pgjryn