VIDEO // Schimb istoric de prizonieri moldoveni sub egida SUA. Doi ofițeri SIS eliberați din captivitatea rusă cu sprijinul lui Donald Trump
2190
Doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) revin astăzi în Republica Moldova, după luni de captivitate în Federația Rusă. Eliberarea acestora a fost posibilă în urma unui schimb internațional de prizonieri, realizat printr-o coordonare strânsă între Chișinău, Washington, Varșovia și București, cu implicarea directă a lui Donald Trump. Anunțul a fost făcut acum câteva minute de președinta Maia Sandu.
Operațiunea, care sa desfășurat în cel mai deplin secret timp de câteva luni, a beneficiat de o coordonare internațională la cel mai înalt nivel. Maia Sandu ia transmis mulțumiri speciale Președintelui Trump pentru „implicarea sa și a administrației SUA”, evidențiind totodată sprijinul logistic și politic oferit de România și Polonia la fiecare etapă a procesului.
„Îi mulțumesc Președintelui Trump pentru implicarea sa și a administrației SUA în succesul acestei acțiuni. Le mulțumesc tuturor partenerilor - din SUA, Polonia și România, pentru implicare la fiecare etapă a procesului și pentru sprijinul acordat autorităților noastre. Le sunt recunoscătoare tuturor instituțiilor noastre pentru profesionalism și cooperarea internațională realizată la cel mai înalt nivel care a făcut posibilă salvarea ofițerilor noștri. Această operațiune este în desfășurare de multe luni, sub coordonarea Serviciului de Informații și Securitate, iar anumite detalii nu au putut fi oferite în public pentru a nu pune în pericol toată operațiunea, dar și viața celor doi cetățeni moldoveni”, a scris Maia Sandu pe rețelkele de socializare.
Pentru a asigura revenirea ofițerilor moldoveni, autoritățile de la Chișinău au acceptat solicitarea „celeilalte părți” de a elibera doi deținuți acuzați de subminarea statului. Este vorba de un cetățean al Federației Ruse, Popova Nina, care acționa împotriva statului Republica Moldova, și Alexandru Bălan, cetățean al Republicii Moldova, acuzat de trădare de țară în interesul KGB-ului din Belarus, care a fost grațiat pentru a putea pleca în Belarus.
Pentru țara noastră este un câștig care nu poate fi măsurat printr-o simplă ecuație matematică - noi am readus acasă doi cetățeni care lucrează pentru Republica Moldova renunțând, în schimb, la 2 deținuți care au lucrat împotriva Republicii Moldova”, a precizat Maia Sandu.
Cei doi ofițeri SIS se află în prezent în drum spre casă. „Este important ca ofițerii să treacă toate testele medicale - prioritatea noastră este să ne asigurăm că sunt sănătoși și primesc, în caz de necesitate, tratamentele de care au nevoie”, a conchis șefa statului.
11.10.2026
21:16
11.10.2026
19:59
11.10.2026
19:29
11.10.2026
18:15
11.10.2026
16:39
11.10.2026
16:37
11.10.2026
15:19
11.10.2026
14:34
11.10.2026
13:07
11.10.2026
11:06
11.10.2026
19:59
11.10.2026
19:29
11.10.2026
18:15
11.10.2026
16:39
11.10.2026
16:37
11.10.2026
15:19
11.10.2026
14:34
11.10.2026
13:07
11.10.2026
11:06
11.10.2026
10:07
11.10.2026
09:36
11.10.2026
09:29
11.10.2026
07:44
11.10.2026
04:48
11.10.2026
04:02
11.10.2026
03:36
11.10.2026
02:22
11.10.2026
00:50
11.10.2026
00:20
11.10.2026
00:01
11.10.2026
00:00
10.10.2026
23:40
10.10.2026
23:25
10.10.2026
22:41
10.10.2026
21:35
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
















