„Cred că a sosit momentul”. Șeful NATO dezlănțuie Ucraina. Anunțul pe îi strică planurile lui Putin
2464
Aliații Ucrainei trebuie să-i permită acesteia să lovească teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează, a spus joi din nou secretarul general al NATO, la aproape o săptămâna după ce apelul său similar în acest sens a provocat agitaţie în Alianță.
Cu toate acestea, o parte dintre statele membre au acceptat solicitarea, conform agenţiilor AFP şi EFE.
,,Cred că a sosit momentul să reconsiderăm unele restricţii pentru a le permite ucrainenilor să se apere cu adevărat", având în vedere luptele recente pe frontul ucrainean, a spus Stoltenberg la Praga înaintea unei reuniuni informale a miniştrilor de externe din statele NATO, el făcând referire la progresele înregistrate de trupele ruse, care au deschis un nou front în regiunea Harkov în nord-estul Ucrainei, potrivit Agerpres.
Mai multe state membre ale NATO au anunţat deja oficial că acceptă cererea lui Stoltenberg, printre acestea numărându-se Regatul Unit, Franţa, Polonia, Republica Cehă, Olanda, Estonia, Letonia, Danemarca şi Norvegia. Altele sunt însă mai reticente, temându-se de un conflict direct cu Rusia. SUA şi Germania, principalele furnizoare de ajutor militar pentru Ucraina în războiul cu Rusia, nu au acceptat până în prezent să ofere Kievului permisiunea de ataca ţinte de pe teritoriul rus cu armele livrate.
Kremlinul a acuzat joi NATO că ,,provoacă" Ucraina să prelungească războiul, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi ţările europene membre ale NATO cu "consecinţe grave" dacă vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca teritoriul rus.
08.10.2026
13:07
08.10.2026
11:56
08.10.2026
10:27
08.10.2026
09:34
08.10.2026
08:57
08.10.2026
07:25
08.10.2026
02:37
08.10.2026
02:03
07.10.2026
23:34
07.10.2026
23:22
08.10.2026
13:07
08.10.2026
12:02
08.10.2026
11:36
08.10.2026
11:23
08.10.2026
10:58
08.10.2026
10:37
08.10.2026
10:01
08.10.2026
09:53
08.10.2026
08:57
08.10.2026
02:37
07.10.2026
23:34
07.10.2026
21:12
07.10.2026
19:13
07.10.2026
19:10
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:50
07.10.2026
15:31
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
















