19:44:30 13.02.2026
Stiri

Guvernul este somat să INDEXEZE veniturile şi alocațiile sociale

Social 19.02.2015 16:49 Vizualizări3062
Guvernul este somat să INDEXEZE veniturile şi alocațiile sociale

Centrul pentru Drepturile Omului din R. Moldova (CpDOM) se arată îngrijorat de deprecierea valutei naţionale şi solicită Guvernului să efectueze indexarea veniturilor şi prestaţiilor sociale. Potrivit directorului CpDOM, Anatolie Munteanu, afirmaţiile guvernatorului Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, precum că leul s-a devalorizat din cauza „comportamentului exagerat al populaţiei în dorinţa de a căuta valută străină”, sunt incorecte şi deplasate.

În situația actuală, în opinia lui Munteanu, în care se înrăutățește drastic nivelul de trai al populației, cu precădere al păturilor social-vulnerabile, Guvernul trebuie să identifice pârghii de ajutorare a populaţiei, iar „povara majorărilor să nu fie pusă pe umerii cetățenilor, astfel încât să se evite aprofundarea sărăciei”.

„Procurarea valutei a fost un gest disperat al unor persoane ce şi-au dorit salvarea economiilor acumulate şi nu acţiuni cu caracter speculativ. Or, deprecierea vertiginoasă a monedei naționale din ultima perioada de timp determină majorarea rapidă a prețurilor și tarifelor la mărfurile de consum și servicii, ale căror efecte le resimt oamenii de rând”, susţine Munteanu.

Norma indicată stabileşte principiile de bază ale indexării veniturilor băneşti ale populaţiei, ţinându-se cont de schimbarea preţurilor şi tarifelor la mărfurile de consum şi servicii. Drept motiv de indexare a veniturilor băneşti serveşte creşterea cu mai mult de cinci la sută a indicelui preţurilor şi tarifelor la mărfuri de consum şi servicii, susţine directorul CpDOM.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS), indicele preţului de consum în luna ianuarie curent a înregistrat o creştere cu 4,7 la sută în comparaţie cu luna ianuarie a anului trecut.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri
13.02.2026 08:31 535 Horoscopul zilei 13.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 16.93 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte