CORONAVIRUS // Consulatele R. Moldova de la Milano și Padova își SUSPENDĂ activitatea
2638
Consulatul General al R. Moldova din Milano și Consulatul din Padova și-au suspendat astăzi, pentru zece zile, activitatea, iar perioada respectivă poate fi prelungită în funcție de recomandările autorităților italiene.
Decizia a fost luată de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, având în vedere numărul în creștere de contaminări cu virusul Covid-19 în Italia (regiunile Lombardia, Veneto și Emilia Romagna), precum şi recomandările autorităților de a fi evitate aglomerațiile.
„Limitarea activității și a fluxului de persoane se impune ca o măsură de precauție absolut necesară, în contextul în care secțiile consulare sunt vizitate zilnic, masiv, de către cetățeni din toate regiunile Italiei, mai mult sau mai puțin afectate de situația epidemiologică”, explică MAEIE.
Consulatele continuă să activeze în regim extraordinar şi vor reacționa doar la cazurile de maximă urgență sau cele cu caracter excepțional, cu programare în prealabil la telefon, pentru situațiile:
- întocmirea titlului de călătorie pentru plecare urgentă în Republica Moldova (justificată)
- accidente, decese, calamități naturale
- furturi/pierderi de documente, demonstrată prin declarații la organele de poliție.
În asemenea cazuri cetățenii moldoveni pot apela în prealabil la numerele de urgență:
- Consulatul General din Milano +39 3206108989
- Consulatul din Padova +39 3805905331
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene recomandă cetățenilor moldoveni care se află pe teritoriul Republicii Italiene șă-și păstreze calmul, să se informeze temeinic din surse oficiale cu privire la evoluția epidemiologică și măsurile instituite de autoritățile italiene și respectarea acestora cu strictețe.
Informații actualizate cu privire la coronavirus pot fi accesate pe site-ul Ministerului Sănătății din Italia, dar și pe site-ul MAEIE.
19.03.2026
12:24
235
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
19.03.2026
11:34
285
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
282
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
18.03.2026
21:11
541
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
17:59
591
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
563
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
640
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
12:19
563
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
689
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
591
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:21
552
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
17.03.2026
21:10
735
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
19.03.2026
12:40
88
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
187
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
238
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
261
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
261
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
318
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
318
Roboții triplează eficiența depozitului Decathlon, dar reaprind disputa despre viitorul locurilor de muncă în logistică
323
Cofetăreasă din Wivenhoe, lăsată fără jumătate din vânzări după ce Meta i-a blocat conturile pentru o poză cu un tort
298
Tinerii din Guernsey, îngrijorați de influența manosferei și a algoritmilor asupra rolurilor de gen
382
Amazon lansează Alexa+, upgrade AI care face boxele Echo mai vorbărețe și mai interactive în Marea Britanie
19.03.2026
07:59
327
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
413
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
654
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
623
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
637
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
531
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
604
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
536
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
570
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
559
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
646
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
600
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
555
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
599
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
618
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














