Coordonatorul coaliției de la guvernare explică de ce Ziua Europei și Ziua Victoriei vor fi sărbătorite concomitent pe 9 mai: „Trebuie să ajungem să nu ne mai divizăm geopolitic sau pe alte criterii”
2700
Liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, susține că populația R. Moldova nu trebuie divizată pe criterii geopolitice, iar din acest motiv la 9 mai vor fi marcate împreună Ziua Europei și Ziua Victoriei.
„De 9 mai vom sărbători, concomitent, Ziua Europei și Ziua Victoriei prin mai multe activități frumoase, prin care moldovenii să poată fi împreună, indiferent de viziuni politice. Trebuie să ajungem, în sfârșit, să nu ne mai divizăm geopolitic sau pe alte criterii, pornind chiar de la această fericită coincidență, că putem sărbători concomitent atât Ziua Victoriei, cât și Ziua Europei”, a declarat Plahotniuc astăzi după ședința săptămânală a formațiunii pe care o conduce.
Democratul a precizat că în seara de 9 mai, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău va fi organizat un concert cu artiști autohtoni și din străinătate.
Astfel, începând cu ora 19.00 pe scena din PMAN vor urca Irina Rimes, Delia, formația „Blue” și Thomas Anders - solistul trupei Modern Talking.
Menționăm că, astăzi, și președintele Igor Dodon a anunțat un concert în aceeași locație, iar Ilan Șor va aduce artiști din Rusia pe 12 mai într-un parc din sectorul Râșcani al capitalei. Ultimii doi vor sărbători, astfel, victoria sovieticilor din cel de-al Doilea Război Mondial.
02.10.2018
17:03
03.01.2018
16:40
24.05.2017
09:30
24.09.2016
12:02
02.10.2015
11:00
06.09.2015
08:17
27.08.2015
15:32
02.08.2015
10:07
15.06.2015
11:30
22.04.2015
13:04
04.09.2014
13:20
01.09.2014
14:00
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
27.10.2026
10:45
27.10.2026
10:18
27.10.2026
06:55
27.10.2026
06:38
27.10.2026
06:13
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
















