Cooperare fără PRECEDENT la granița de est a UE: Peste 120 de localități și raioane din patru state, inclusiv R. Moldova, au aderat deja la mega-proiectul „EAST GATE”
1426
Procesul de constituire a celei mai ample structuri de cooperare teritorială de la frontiera de est a Uniunii Europene avansează în ritm alert. Până în prezent, 122 de autorități locale, raionale, județene și regionale din România, R. Moldova, Ucraina și Bulgaria au adoptat oficial hotărârile de aderare la Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială (GECT) EAST GATE.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei informări prezentate președintelui grupării, Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța și de către directorul cu mandat tranzitoriu, Sergiu Suharenco.
Toate autoritățile publice care vor adopta decizia de aderare până la data de 11 septembrie 2026 – când este programată semnarea oficială a documentelor de înființare la Constanța – vor obține statutul de membru fondator.
La adunarea inițială de constituire, care a avut loc în primăvară la Palatul Parlamentului din București, au participat 236 de autorități locale din cele patru țări. În ritmul actual al procedurilor interne din consilii, organizatorii estimează că numărul membrilor fondatori va depăși pragul de 300 până la evenimentul din septembrie.
Fonduri europene directe pentru infrastructură și dezvoltare
GECT EAST GATE este o structură de drept european care le va permite comunităților membre să acceseze direct fonduri de la Bruxelles pentru proiecte majore pe care nicio localitate sau raion nu le-ar putea finanța pe cont propriu. Domeniile prioritare vizează: infrastructura și conectivitatea regională; educația și protecția mediului; dezvoltarea economică transfrontalieră.
„Frontiera de est a Europei a fost prea mult timp o margine. GECT EAST GATE o transformă într-o poartă. În vremuri care pun la încercare regiunea noastră, cooperarea nu mai este o opțiune, ci o necesitate. Ca structură de drept european, gruparea poate accesa direct fondurile Uniunii Europene pentru proiecte de infrastructură, conectivitate, educație, mediu și dezvoltare economică, proiecte pe care nicio comunitate, oricât de puternică, nu le poate realiza singură. În vremuri care pun la încercare regiunea noastră, cooperarea nu mai este o opțiune, ci o necesitate”, a declarat președintele grupării, Florin Mitroi, adresând o invitație deschisă autorităților care încă analizează acest pas.
O mega-regiune de 10 milioane de locuitori
După semnarea Convenției constitutive și a Statutului la jumătatea lunii septembrie, vor fi demarate procedurile legale de înregistrare a grupării la nivel european (conform Regulamentului CE nr. 1082/2006) și pregătirea primelor proiecte comune.
GECT EAST GATE își propune să reunească comunitățile dintr-un spațiu uriaș de cooperare, de aproximativ 150.000 km², cu o populație totală de peste 10 milioane de locuitori din cele patru state partenere. Sediul oficial al noii mega-structuri europene va fi găzduit de județul Constanța.
Mai mulde detalii privind aderarea la această structură AICI.
22.10.2026
14:06
21.10.2026
13:54
21.10.2026
11:55
21.10.2026
11:18
21.10.2026
10:37
21.10.2026
10:10
20.10.2026
16:22
20.10.2026
11:27
20.10.2026
09:54
20.10.2026
09:45
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:11
22.10.2026
16:01
22.10.2026
15:52
22.10.2026
15:46
22.10.2026
15:22
22.10.2026
15:20
22.10.2026
15:13
22.10.2026
14:38
22.10.2026
14:37
22.10.2026
14:35
22.10.2026
14:35
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia

















