05:28:44 20.05.2025
Stiri

CONTESTAȚII la CEC: Comuniștii cer scoaterea PSRM din alegeri, iar Blocul „ACUM” vrea pedeapsă pentru PD

Politică 16.01.2019 13:00 Vizualizări1685
CONTESTAȚII la CEC: Comuniștii cer scoaterea PSRM din alegeri, iar Blocul „ACUM” vrea pedeapsă pentru PD

Comisia Electorală Centrală a recepționat pe parcursul zilei de ieri, 15 ianuarie, trei contestații, două de la Partidului Comuniștilor (PCRM) care vizează un candidat democrat și Partidul Socialiștilor (PSRM), și una de la Blocul „ACUM” care solicită sancționarea Partidului Democrat (PD).

Comuniștii cer anularea înregistrarea candidatului Partidului Democrat, Victor Mândru, din circumscripția nr. 25 (Chișinău), pe motiv că „este imposibil fizic” să colectezi 500 de semnături în câteva ore, așa cum ar fi făcut-o grupul său de inițiativă.

PCRM arată că Mândru și-a înregstrat grupul de inițiativă pe 26 decembrie 2018 la ora 10.00, peste o oră și jumătate a primit listele de subscripție, iar în aceeași zi, către orele 16.00, a adus la autoritatea electorală peste 500 de semnături.

O altă contestație a comuniștilor vizează zece candidați socialiști din circumscripțiile uninominale care ar fi distribuit materiale informative, deși campania electorală începe cu 30 de zile înaintea alegerilor. Prin urmare, PCRM consideră că PSRM a încălcat regulile din Codul Electoral și solicită anularea înregistrării acestui concurent electoral din cursă.



Contestația Blocului „ACUM” se referă la faptul că, pe 13 ianuarie curent, în mai multe blocuri de locuit din Chișinău au fost distribuite pliante cu un mesaj de felicitare semnat de Vlad Plahotniuc, prezentat ca fornador al „Edelweiss” și președinte al Partidului Democrat. „ACUM” precizează că cheltuielile pentru aceste pliante nu se regăsesc în raportul financiar al acestui concurent electoral, așa cum prevede legea, și cere CEC-ului să-i aplice Partidului Democrat sancțiunea prevăzută de lege.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte