Stiri

Consiliul NATO - Ucraina: Aliații și-au luat angajamentul ferm că vor continua să acorde Ucrainei ajutor militar, economic și umanitar în fața invaziei Rusiei

Actualitate 11.01.2024 16:28 Vizualizări1421
Consiliul NATO - Ucraina: Aliații și-au luat angajamentul ferm că vor continua să acorde Ucrainei ajutor militar, economic și umanitar în fața invaziei Rusiei NATO

Cele 31 de state aliate ale NATO şi-au luat în mod ferm angajamentul, în cadrul unei reuniuni a Consiliului NATO - Ucraina, că vor continua să acorde Kievului ajutor militar, economic şi umanitar în faţa invaziei ruse care durează de aproape doi ani, a anunţat Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.

Consiliul NATO - Ucraina s-a reunit miercuri, 10 ianuarie 2024, în urma recentelor valuri de atacuri aeriene intense ale Rusiei împotriva civililor și infrastructurii ucrainene, context în care aliații au condamnat cu fermitate escaladarea atacurilor aeriene rusești asupra Ucrainei, precum și utilizarea de către Rusia a rachetelor balistice provenite din Coreea de Nord și a dronelor din Iran, informează NATO într-un comunicat citat de CaleaEuropeană.ro.

„Aliații au livrat deja Ucrainei o gamă largă de sisteme de apărare aeriană și astăzi și-au reafirmat angajamentul de a consolida și mai mult apărarea Ucrainei”, arată sursa citată.

De altfel, prin intermediul NATO, aliații cumpără până la 1 000 de rachete de apărare antiaeriană Patriot, dintre care 200 sunt achiziționate de România, pentru a-și reface stocurile, în timp ce continuă să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei.

Germania a livrat recent Ucrainei sisteme de apărare aeriană Patriot și Skynex și rachete suplimentare pentru apărarea aeriană IRIS-T, iar Regatul Unit trimite aproximativ 200 de rachete de apărare aeriană Ucrainei.

„Astăzi, aliații au precizat că vor continua să ofere Ucrainei asistență militară, economică și umanitară majoră, iar mulți aliați au subliniat planurile de a furniza capacități suplimentare de miliarde de euro în 2024”, mai transmite NATO.

Secretarul general Jens Stoltenberg a declarat că „NATO condamnă ferm atacurile rusești cu rachete și drone asupra civililor ucraineni, inclusiv cu arme din Coreea de Nord și Iran”.

„Pentru al doilea an consecutiv, Putin încearcă să epuizeze Ucraina cu lovituri în masă, dar nu va reuși. Campania de cruzime a Rusiei nu face decât să întărească hotărârea Ucrainei. În timp ce Moscova își intensifică loviturile asupra orașelor și civililor ucraineni, aliații NATO consolidează apărarea aeriană a Ucrainei. Vom continua să fim alături de curajoșii ucraineni în timp ce aceștia resping războiul de agresiune al Rusiei”, a adăugat Stoltenberg.

Reuniunea de miercuri a avut loc la nivel de ambasadori și a fost convocată la cererea Ucrainei. Consiliul a fost prezidat de secretarul general Jens Stoltenberg, iar ambasadorii NATO și ai Suediei (țară invitată să adere) au fost informați prin videoconferință de către generalul-locotenent Mykola Oleshchuk, comandantul Forțelor Aeriene ucrainene, și ministrul adjunct de interne Oleksii Serhieiev.

Consiliul NATO-Ucraina a fost creat la summitul NATO din iulie 2023 și servește drept forum pentru consultări, luarea deciziilor și activități comune între NATO și Ucraina.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 23.08.2026 23.08.2026 13:00 961 Horoscopul zilei 23.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.13 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.38
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri