ALIANŢE de CONJUNCTURĂ // Cocktail politic în consiliile raionale
2416
shok.md Pentru a putea alege președinții de raioane, consilierii locali au ignorat recomandările de la centru, aliindu-se și cu stânga, și cu dreapta
La aproape o lună de la alegerile locale din 14 iunie, mai bine de jumătate din raioanele din republică nu au încă un președinte de raion. Negocierile pentru formarea coalițiilor locale sunt dure. Deși, oficial, la Chișinău liderii politici le recomandă reprezentanților lor în consiliile raionale cum și cu cine să facă alianțe locale în teritoriu, consilierii își fac propriile calcule pentru a nu rămâne în opoziție.
Interesul democraților
Din cele 32 de raioane din republică, până joi la amiază doar 12 aveau deja aleși noi președinți. În cele mai multe dintre acestea, în fotoliul de conducător al raionului s-au instalat reprezentanți ai Partidului Democrat care, de dragul șefiei, au făcut alianțe și la stânga, și la dreapta.
Astăzi, democrații conduc raioanele Rezina, Șoldănești, Criuleni, Dondușeni, Nisporeni, Orhei, Ștefan Vodă și Sângerei. Dintre acestea, doar la Orhei a fost creată o coaliție de centru-dreapta, cu participarea PD-PL-BPPEM, dar fără PLDM.
În cele mai multe raioane, democrații au coalizat cu reprezentanții Partidului Comuniștilor, la pachet cu liberalii și reprezentanții Blocului Platforma Populară Europeană (BPPEM), pentru a putea alege președintele de raion evitând o coaliție cu Partidul Liberal Democrat din Moldova.
Rezultate bune, administrate prost
La Criuleni, spre exemplu, deși PLDM acumulase cele mai multe mandate, 12, a ajuns în opoziție. Președinte al raionului a fost ales un consilier democrat, votat de liberali, comuniști, consilieri ai BPPEM, de rând cu democrații.
Președintele PLDM,Vlad Filat, a criticat tactica adoptată de colegiîn consiliile raionale Orhei și Criuleni, unde consilierii PD au format o coaliție cu liberalii și reprezentanții blocului lui Iurie Leancă, lăsând într-o parte liberal-democrații.
„Partidele proeuropene au obținut un rezultat bun la alegerile locale. Trebuie să recunosc că administrarea acestui rezultat nu este așa cum am fi dorit noi. Motive sunt mai multe. Undeva este și egoismul. Avem și motive obiective în anumite teritorii. Acolo unde oamenii care caută alte soluții decât să constituie coaliții proeuropene. Avem o situație pozitivă la Telenești și una chiar regretabilă la Orhei”, a comentat Filat modul în care se formează coalițiile locale.
Ultimatumul întârziat
Liberal-democrații au obținut funcția de președinte în patru raioane: Călărași, Căușeni, Telenești și Ialoveni. În ultimul caz, președinte de raion a ajuns deputatul PLDM Anatolie Dimitriu. Tot un deputat, doar că din partea Partidului Democrat, a fost ales președinte de raion în Ștefan Vodă, Nicolae Molozea.
În patru raioane, președinții din partea PD și PLDM au fost aleși cu participarea consilierilor socialiști. După ce aceștia și-au dat votul pentru înscăunarea noilor președinți de raioane în Dondușeni, Nisporeni, Sângerei și Telenești, președintele socialiștilor, Igor Dodon, a făcut o declarație publică avertizând consilierii raionali, municipali și locali că ar putea fi excluși din rândurile partidului în cazul în care vor încerca să formeze coaliții cu reprezentanții partidelor de la guvernare.
Surprizele lui Dodon
Practica, însă, se pare că va continua. La Soroca, socialiștii poartă negocieri intense cu cei doi consilieri din partea BPPEM și un consilier liberal în vederea creării unei coaliții de stânga, cu participarea PCRM și a partidului lui RenatoUsatîi.
„Deocamdată, nu putem să vă spunem pe cine propunem președinte de raion. Desigur, noi insistăm ca funcția de președinte al raionului să revină fracțiunii socialiștilor, dar nu este exclus să fie acordată și altcuiva. Uneori, un vot poate decide totul, de aceea nu e corect să ignorăm voturile liberalilor și ale BPPEM”, ne-a răspuns consilierul socialist din Soroca, Vasile Cojocari, precizând că, în acest moment, ei poartă negocieri bune pentru formarea viitoarei majorități cu reprezentanții BPPEM și PL.
Contactat de Ziarul NAȚIONAL, Dodon ne-a asigurat că, în zilele următoare, socialiștii, împreună cu Partidul Nostru și Partidul Comuniștilor vor crea coaliții locale în mai multe raioane.
„Vom avea și surprize la care mulți nu se așteaptă”, ne-a asigurat liderul PSRM.
Partidul Socialiștilor și Partidul Nostru cumulează numărul necesar de voturi pentru crearea unor coaliții de guvernare în cinci consilii raionale.
Coaliții după modelul celei din Parlament
Deși nu au obținut în niciun raion cel mai mare număr de voturi, liberalilor le revine votul de aur pentru alegerea președintelui în mai multe raioane. Astfel, la Edineț, spre exemplu, PLDM și PD nu le-ar ajunge un singur vot pentru a crea o majoritate locală. Acest vot îl are singurul consilier liberal ales.
„Deocamdată, avem un blocaj. Am așteptat o invitație din partea democraților pentru negocieri, dar deocamdată nu am primit-o, de aceea am început să purtăm negocieri separate cu celelalte fracțiuni. Nu exclud că, în cazul în care nu se va conveni asupra unei coaliții PD-PLDM-PL, am putea avea o coaliție minoritară la Edineț, după exemplul celei care a existat în Parlament”, ne-a comunicat consilierul liberal-democrat Marin Veremciuc.
Caseta
Alianță proeuropeanăpână pe 30 iulie?
În timp ce în teritoriu se decide „culoarea” raioanelor, la centru, liderii PLDM, PD și PL sunt în plin proces de negocieri pentru formarea unei noi coaliții de guvernare.
Deocamdată, negociatorii sunt scumpi la vorbă, anunțând doar că termenul limită pentru formarea noii coaliții și votarea noului Guvern ar trebui să fie sfârșitul lunii iulie.
„Guvernul trebuie să-și înceapă activitatea până la sfârșitul lunii iulie. Este important să luăm în vedere și rezultatele negocierilor pe care le vom purta cu FMI, rezultate care sunt vitale pentru Republica Moldova”, a spus liderul PLDM, Vlad Filat, precizând că procesul de negocieri va depinde mult și de cooperarea partidelor în teritoriu.
Liderul democraților, Marian Lupu, se declară optimist, sperând că se va ajunge la un numitor comun.
În schimb, șeful liberalilor, Mihai Ghimpu, rămâne rezervat în declarații:„Sigur c-o să fie coaliție, să vedem cu cine”.
03.04.2026
13:00
1756
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
01.04.2026
19:08
1999
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
1770
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
17:43
1806
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
2433
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
12:32
1134
Maia Sandu, la Riga: „Europa va fi mai puternică și mai sigură cu Moldova în interiorul Uniunii Europene”
01.04.2026
10:59
1370
Autoritățile sunt gată să ABROGE starea de urgență în sectorul energetic. Premierul Munteanu: Nu a fost niciodată o măsură politică... Starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
30.03.2026
17:22
1485
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
1381
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
1732
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
05.04.2026
19:05
719
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
730
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
868
Horoscopul zilei 05.04.2026
1006
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
843
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1288
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
967
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
928
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
960
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1103
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1292
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1171
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1094
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1191
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1286
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1581
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1003
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1135
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1238
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1328
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
994
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1202
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1752
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1279
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1251
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














