Conducerea celei de-a TREIA FORȚE politice la scară națională, întrevedere cu Ambasadorul României la Chișinău. „Vom veni cu soluții concrete la avansarea republicii în drumul său european”
2077
Conducerea Partidului Social Democrat European (PSDE), condus de președintele Ion Sula, au avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu. Subiectele de discuție au vizat situația social-politică din R. Moldova, rezultatele alegerilor locale generale și evoluțiile postelectorale.
Liderul social-democrat a menționat că PSDE, care s-a clasat pe locul III la alegerile locale generale din noiembrie, va întreprinde în continuare toate eforturile pentru asigurarea parcursului european al republicii și a nu permite deturnarea acestuia.
„Avem în echipă oameni profesioniști și cu experiență care pot contribui cu soluții concrete la avansarea țării în drumul său european și la creșterea bunăstării cetățenilor”, a declarat Ion Sula.
În context, președintele PSDE s-a referit la discuțiile purtate cu forțele politice privind consolidarea unui pol social-democrat european în R. Moldova.
Președintele PSDE a exprimat gratitudine României pentru sprijinul constant acordat republicii noastre, inclusiv în realizarea dezideratului său european.
Părțile au convenit să continue dialogul bilateral, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
27.10.2026
10:45
27.10.2026
10:18
27.10.2026
06:55
27.10.2026
06:38
27.10.2026
06:13
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău















