Comunistul Voronin cheamă toată R. Moldova la o „mare adunare naţională” în PMAN: „Pentru o nouă guvernare, pentru o Moldovă nouă, pentru o viaţă nouă”
4953
Liderul Partidului Comuniştilor din R. Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, i-a chemat astăzi, pe toţi cetăţenii, partidele de opoziţie şi organizaţiile neguvernamentale, să participe la o "adunare naţională". Anunţul a fost făcut în cadrul unui briefing la Parlament.
Potrivit lui Voronin, acţiunea de protest este îndreptată împotriva guvernării PAS, pe care o acuză că a dus ţara în prăpastie.
Voronin a adăugat că, în ultimul an, oamenii au sărăcit groaznic, iar inflaţia, creşterea necontrolată a preţurilor, a tarifelor, i-a lăsat pe oameni fără bani şi fără economiile lor.
Potrivit lui, chiar şi experţii apropiaţi guvernării spun că, astăzi, din banii pe care îi câştigă, oamenii pot cumpăra de patru ori mai puţine lucruri faţă de acum un an, moldovenii devenind, în consecinţă, de cel puţin patru ori mai săraci.
„Cu puţin timp în urmă vorbeam despre faptul că R. Moldova se apropie cu paşi repezi de prăpastie. Azi, constatăm că suntem deja în prăpastie, am trecut deja toate liniile roşii. Şi s-a întâmplat acest lucru în momentul în care premierul Gavriliţa a trecut pe lângă o bătrână care cerşea în stradă. Acest scurt episod a a arătat care este adevărata atitudine a guvernării faţă de oameni. Acest episod este, dacă vreţi, chintesenţa întregii perioade de guvernare a PAS. Oamenii au ajuns în faţa unei alegeri grele: să cumpere o pâine, să plătească facturile ca să nu fie alungaţi din case sau să-şi cumpere medicamente. Şi cu cât trece timpul, situaţia moldovenilor devine tot mai complicată. Asistăm la un genocid conştient al guvernării faţă de oameni”, a declarat Voronin, citat de Adevarul.
De asemenea, comunistul a acuzat guvernarea PAS că încearcă să atragă republica noastră într-un conflict armat, dovadă fiind declaraţiile reprezentanţilor puteri.
„Preşedintele, premierul, preşedintele Parlamentului ne vorbesc despre necesitatea pregătirii de război şi despre achiziţia armelor de la ţările NATO. Ei încearcă să isterizeze şi să îi sperie pa oameni, iar această atitudine vine în contradicţie directă cu dorinţa moldovenilor de a trăi în pace şi încalcă principiul neutralităţii R. Moldova. Este tot mai evident că guvernarea PAS pregăteşte poporul nostru pentru a deveni carne de tun în interesele altor state”, a adăugat Voronin.
Acesta a mai spus că jumătate din populaţia ţării a votat pentru partidele de opoziţie, iar vocea lor nu este auzită de guvernarea PAS.
„Instituirea cenzurii, ridicarea imunităţii deputaţilor din opoziţie, aresturi ilegale - iată ce preocupări are guvernarea, în loc să le asigure oamenilor un trai decent. Putem spune că, astăzi, regimul se află în opoziţie cu majoritatea populaţiei R. Moldova. Guvernarea le fură oamenilor pâinea, pacea, viitorul. Iar mâine le va lua şi ţara. A venit momentul să ne amintim că poporul este suveran, iar ultimul cuvânt îi aparţine. Poporul trebuie să decidă cine e vinovat. Noi pornim consultările cu poporul. Îi chemăm pe toţi cetăţenii, din toate colţurile ţării, chemăm toate partidele de opoziţie şi organizaţiile neguvernamentale care vor să lupte pentru ţară la o adunare naţională în PMAN. Pentru o nouă guvernare, pentru o nouă Moldovă, pentru o nouă viaţă”, a anunţat Vladimir Voronin.
23.03.2026
16:42
130
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
272
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
328
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
373
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
394
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
364
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
397
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
480
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
498
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
504
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
497
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
16:42
1
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
232
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
307
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
360
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
383
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
350
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
385
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
468
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
488
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
491
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
483
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
512
ULTIMA ORĂ // Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
654
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1100
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
754
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
860
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
836
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
844
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
901
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
1090
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
1030
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1233
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
1113
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1357
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
1012
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
1066
Horoscopul zilei 21.03.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














