Stiri

Complot împotriva actorului

Social 04.05.2013 09:27 Vizualizări

511

SPECTACOL // O provocare pentru lumea din teatru şi o invitaţie la discuţii despre rolul actorului astăzi, despre cine guvernează teatrul în secolul XXI

În cadrul Centrului de Dramaturgie Contemporană (CDC) a avut loc spectacolul-lectură „Magul din Leopoldskrone și invitații săi sau Complot împotriva actorului”. E o piesă de Angelina Roșca, în regia lui Ion Jitari, care pornește în căutarea rolului pierdut al actorului în secolul al XX-lea, recuperând într-un fel teatrul intelectual, lipsă ca segment teatral în R. Moldova.

E curioasă în sine perspectiva din care este scrisă piesa. Actorii joacă rolurile unor regizori, ale unor importanți regizori pentru dramaturgia secolului XX, care, la rândul lor, polemizează aprins despre rostul și locul actorului în teatru. Cu această ocazie, pot zice că i-am cunoscut pe Bertolt Brecht, Vsevolod Meyerhold, Gordon Craig, Max Reinhardt, Constantin Stanislavski, Antonin Artaud, i-am cunoscut în ideile lor de esenţă prin care au promovat, fiecare în parte, o nouă teorie şi practică a teatrului revoluţionându-l. Pe alocuri, părerile, replicile acestora se complementează, se nuanţează reciproc, în alte privinţe se ciocnesc, fiind opozante. Piesa are în spate o bună documentare, încercând să păstreze cât mai autentic „ideologia” fiecăruia vizavi de teatru.

Portretul actorului

Trebuie actorul să fie deasupra rolului sau în rol? Aceasta e una din întrebările-cheie care declanşează spiritele. „Actorul trebuie să se transfigureze în altă soartă, nu în alt om!”. „Ba nu! El trebuie să stea alături de chipul creat, să-l însufleţească, nu să se identifice cu acesta”. „Suntem certaţi cu psihologia! Nu suntem ghidaţi de trăire, ci de jocul tehnic”, ceea ce e o inepţie. „Actorul ar trebui să aplice metoda acţiunilor fizice”, ceea ce presupune lucrul asupra sinelui, asupra rolului. Aceşti regizori sunt în căutarea unui actor capabil să le realizeze visurile. Cum ar trebui el să arate? „Să fie omul dintre realitate şi vis”, „aidoma unui sculptor”, să fie „actorul acrobat, cântăreţ, dansator”, „să transmită sentimente fizice” (sentimentul căldurii, al frigului), „să fie ca un mucenic ars pe rug, care ne transmite mesaje de pe un stâlp în flăcări”. În timp ce aceştia, în realitate, sunt „pustii, îngâmfaţi prostiţi cu toţii; răsfoiesc rolurile dezgustător, cu ignoranţă, cu un sentiment exacerbat de superioritate” – iată cum se explică „trândăvia din teatrele noastre”.

Soluţia

Rezolvarea conflictului este una surprinzătoare. Regizorii ajung la concluzia că au un duşman comun – actorul care le schilodeşte piesa. Soluţia ar fi să facă un teatru fără actori, sau deloc. Actorul va trebui să plece, iar în locul lui să vină o figură neînsufleţită – supra-marioneta. Se sugerează mai multe variante de răfuială cu actorii: „să luptăm cu ei vitejeşte corp la corp”, „să-i pârlim niţel”, „să trimitem ciumă asupra lor”, „să le facem o trăsnaie”. Unul dintre regizori aprinde focul în spatele cortinei, de unde încep să se audă ţipete disperate. Spectatorii în sală stau aproape neclintiţi, aşteaptă deznodământul, să se tragă cortina la o parte, să vadă… crima, masacrul, dar nimic din toate acestea. Ţipetele încetează, regizorii dau cortina la o parte, atât cât să vadă doar ei ce e acolo, după care izbucnesc în râs. Deduc că a fost o farsă.

A.B.

Autor:

Prietenii tăi merită să știe ASTA!