Colecționarul de clopoței
6035
Pasiune rară // Vasile Spinei, directorul Centrului „Acces-info”, este un colecționar „înrăit” de clopote
De aproape zece ani, Vasile Spinei, pe lângă meseria de a veghea cum este respectată Legea privind accesul la informație în R. Moldova și de a participa la alte activități importante, mai are o pasiune, rară în R. Moldova. Este colecționar de clopoței. Nu cu un motiv anume, a fost instinctul din anii copilăriei, apoi din adolescență când a fost un filatelist înrăit, după care un bibliofil înflăcărat. Nu era țară de unde să nu se întoarcă cu tot felul de lucruri ciudate. Colecția sa numără acum peste 150 de clopoței din zeci de țări ale lumii.
O colecție care sună bine
„Nu am reuşit să-i număr până la capăt, deşi intenţionam cândva să completez o istorie a fiecăruia, ar fi curios, dar aceasta cere timp, pe care, din fericire, nu-l am. Aria geografică a clopotelor e destul de amplă – SUA, Italia, Franţa, Spania, Olanda, România, Cehia, Slovacia, Georgia, Lituania, Estonia, Ucraina, Rusia, Ungaria, India, Germania etc., etc. Mai puţine de la noi”, ne spune Vasile Spinei.
„Bijuteriile” adunate sunt din ceramică, porțelan, cristal, metal, lemn, pănuși, porumb, chiar și din lână. „Majoritatea le-am găsit, le-am căutat, le-am procurat personal, altele mi le-au dăruit cei apropiaţi, prietenii, colegii şi chiar persoane necunoscute”, susține autorul Legii privind accesul la informație.
Fiecare exemplar cu povestea lui
De fiecare clopoțel, fie că este cumpărat sau dăruit, se leagă o poveste anume, o amintire despre țară, momente din timpul călătoriei, ori persoane. „Fiind în Georgia, am aflat de un meşter popular care imprimă pe clopote din ceramică desene ale copiilor. Am implicat mai multe persoane, cu mare dificultate, dar l-am găsit. Ghinionul era că nu avea atunci niciunul, chiar în ajun le comercializase pe toate. L-am convins să-mi execute câteva la comandă. A acceptat fără să-mi ia un ban. Ce-i drept, a trebuit să audiez în mod creator mai multe toasturi georgiene, lungi cât noaptea şi luminoase ca dimineţile la munte”, își amintește Vasile Spinei.
Fiind într-o călătorie în Amsterdam, Olanda, a căutat „cu lumânarea” un clopoțel deosebit ce reprezintă o tânără purtând o coromâslă, cu două căldăruşe miniaturale, pe aţe, iar când le clatini, lovesc în fusta învălurată a primadonei, sunetul fiind ca de clopoţel.
Și ucrainenii, spune dl Spinei, au tot felul de personaje haioase, din poveşti şi opere literare. „Dar sunt deosebite și clopotele indiene, şi cele chinezeşti. Au un colorit aparte clopotele din Lituania şi Slovacia. La început, procuram fără o selecţie aparte – doar să am un exemplar-două din ţara respectivă. Mai apoi am devenit mult mai exigent. Mă interesează, mai întâi de toate, aspectul estetic şi originalitatea, caracterul simbolic al ţării respective”, susține expertul din R. Moldova.
Clopoțelul - simbolul purității, eternității, deșteptării și misterului
Pe lângă simbolul vestirii solemne, clopotele colecționarului îi amintesc și de casa părintească din satul Bădiceni, raionul Soroca. A crescut într-o familie de creștini, tatăl său a fost o vreme clopotar la biserică. „Nu știu, poate și aceste amintiri m-au motivat să încep a colecționa clopoței. Casa părintească se află chiar lângă biserică. Am avut marele noroc să mă ridic în clopotniţă când nici nu umblam la şcoală, dar cele mai mari emoţii le-am avut atunci când mi s-a permis să trag clopotele. Şi acum simt bătăile inimii care părea să-mi sară din piept”, mărturisește Vasile Spinei.
Marea pasiune a directorului Centrului „Acces-info” a fost transmisă și fiicei sale, Elena, și nepoțicăi care sunt stabilite în New York. „Evident, o jumătate din colecţie am transferat-o peste ocean...”, susține colecționarul de clopote.
„Clopotul de bronz” - premiul special
În calitatea sa de director al Centrului „Acces-info”, a instituit un premiu special – „Clopotul de bronz” – care este decernat anual unor personalităţi şi instituţii. „Alegerea nu a fost prea complicată. Am instituit premiul care este înmânat unor personalităţi marcante de la noi şi de peste hotare, unor instituţii publice şi unor organizaţii nonguvernamentale active. Sunt deja circa 45 de deţinători”, mai spune Vasile Spinei.
02.05.2015
18:34
1755
Toate clopotele vor bate la această oră. VEZI ce se va întâmpla
31.12.2014
12:46
2728
REPORTAJ // Averea lui nea Mihai
09.04.2026
20:47
376
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
483
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
09:31
875
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
08.04.2026
21:03
733
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
17:56
731
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:32
651
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
788
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
15:31
727
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
10.04.2026
01:23
54
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
50
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
273
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
239
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
364
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
465
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
493
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
429
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
402
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
440
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
486
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
473
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
472
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
417
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
502
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
451
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
461
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
719
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
484
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
557
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
654
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
869
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
679
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
644
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
864
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40






Inapoi














