Stiri

Cinci PARTIDE proeuropene au semnat o declarație COMUNĂ cu prilejul Zilei Europei. Semnatarii au formulat prioritățile URGENTE pentru decuplarea R. Moldova de la monopolurile menținute de Rusia în economie, energie, mass-media și retragerea din CSI

Actualitate 09.05.2023 15:15 Vizualizări3191
Cinci PARTIDE proeuropene au semnat o declarație COMUNĂ cu prilejul Zilei Europei. Semnatarii au formulat prioritățile URGENTE pentru decuplarea R. Moldova de la monopolurile menținute de Rusia în economie, energie, mass-media și retragerea din CSI

Cinci partide proeuropene au semnat astăzi, la inițiativa Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), o declarație comună cu prilejul Zilei Europei. Documentul, semnat de CUB, Partidul Liberal, Partidul „Democrația Acasă”, Partidul „Puterea Oamenilor” și Partidul Verde-Ecologist, susține ireversibilitatea parcursului european pentru R. Moldova, cuprinzând mai multe deziderate și principii asumate de către partidele semnatare.

În opinia partidelor semnatare, numai integrarea deplină și efectivă în UE poate garanta cetățenilor R. Moldova pace, demnitate, siguranță și bunăstare. Semnatarii și-au declarat adeziunea fermă la parcursul european, care implică susținerea, solidaritatea, dar și spiritul critic necesar pentru a corecta, atunci când e nevoie, deciziile și politicile guvernelor în procesul de aderare la UE.

Totodată, semnatarii au formulat drept priorități urgente decuplarea R. Moldova de la monopolurile menținute de Federația Rusă în economie, energie, mass-media, retragerea neîntârziată din Comunitatea Statelor Independente, adoptarea criteriilor de la Copenhaga în funcționarea democratică a guvernării, dar și rezolvarea conflictului din stânga Nistrului printr-o politică curajoasă.

„Noi credem că victoria Ucrainei contra agresiunii rusești este o cauză dreaptă și legitimă, iar recunoașterea perspectivei de aderare la UE răspunde idealului nostru național de pace, libertate, democrație și supremație a legii”, se menționează în declarație.

Prin semnarea acestei declarații, partidele semnatare și-au luat angajamentul de a depune toate eforturile pentru a valorifica extraordinară deschidere a UE la năzuințele cetățenilor R. Moldova de aderare la proiectul politic european.

Liderul CUB, Igor Munteanu, a accentuat importanța acestei date remarcabile pentru începutul proiectului de constituire a primelor autorități europene din anul 1950 la inițiativa ministrului de Externe al Franței, Robert Schuman, care au pus bazele comunităților economice europene și consolidării păcii și solidarității între națiunile Europei.

„9 mai nu este doar ziua paradelor militare, ci este înainte de toate ziua în care suntem europeni și în care ne putem afirma cu tărie această identitate. R. Moldova merită să facă parte din familia întregită a națiunilor europene, iar în acest scop, avem nevoie de larga susținere a întregii societăți moldovenești”, a afirmat Igor Munteanu.




Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 29.06.2026 29.06.2026 13:30 587 Horoscopul zilei 29.06.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.15 1 USD 17.67 1 RON 3.85 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri