Chișinăul susține că UE ar fi admis erori în decizia prin care a interzis exportul de metale uzate în R. Moldova și promite că firmele care nu se conformează legislației naționale de mediu nu vor putea importa această categorie de deșeuri
3035
Decizia Uniunii Europene prin care a fost interzis exportul de metale uzate în R. Moldova ar conține erori. Prin urmare, Comisia Europeană a solicitat Chișinăului să expedieze o scrisoare oficială pentru a iniția procedura de rectificare a Regulamentului Uniunii Europene.
Ministerul Mediului de la Chișinău anunță că a expediat scrisoarea la adresa autorităților UE în vederea efectuării rectificărilor la anexele vizate, după ce, din noiembrie 2021, R. Moldova nu a mai putut importa metale uzate de pe piața europeană.
„În primăvara anului 2019, la comanda Comisiei Europeane a fost efectuat un studiu în vederea ajustării listei deșeurilor și țărilor în care pot fi exportate anumite deșeuri destinate recuperării. La acel moment, Republica Moldova a prezentat informația relevantă solicitată de către experți, dar, în procesul de compilare a listei de către experții internaționali, a fost comisă o eroare și prevederile Legii privind deșeurile, care admit excepție la import în Republica Moldova pentru anumite categorii de deșeuri, nu au fost incluse ca excepție în anexele III si IIIA la Regulamentul Comisiei Europene. Legea Republicii Moldova privind deșeurile stipulează că este interzis importul în Republica Moldova al deșeurilor şi reziduurilor de orice natură cu excepția categoriilor de deșeuri prezentate în anexa nr.7 care la rândul său prevede o listă de excepții pentru sticlă, carton și metal uzat”, a explicat Ministerul Mediului situația.
Regulamentul în cauză a intrat în vigoare în luna noiembrie 2021, moment în care a fost sistat exportul din Uniunea Europeană a anumitor categorii de deșeuri, inclusiv cele de metal uzat către țările cu care anterior exista o relație comercială pe acest segment.
„Atragem atenția că Regulamentul Comisiei Europene prevede expres faptul că procesarea deșeurilor exportate din UE în Republica Moldova se face doar de către companii care dețin o autorizație de mediu. Această autorizație este emisă doar de către Agenția de Mediu din Republica Moldova. Acest fapt este prevăzut și în cadrul legislativ național - Legea nr.209/2016 privind deșeurile. Respectiv, companiile care nu se conformează cadrului normativ de mediu nu vor putea importa și procesa anumite categorii de deșeuri, chiar dacă rectificările la Regulamentul 1418/2007 vor fi aprobate de Comisia Europeană și exportul deșeurilor de metal feros vor fi permise”, dă asigurări Ministerul Mediului.
Aceeași sursă precizează că legislația de mediu a Republicii Moldova reglementează procedura de evaluare a impactului asupra mediului, sistemul de autorizații de mediu pentru toate activitățile, indiferent de originea metalului uzat, importat sau colectat pe teritoriul republicii.
Solicitarea actualei guvernări de a scoate R. Moldova din „lista neagră” a UE privind exportul deșeurilor de metale a fost criticată de către politicieni de opoziție și activiști civici. Ei au acuzat Chișinăul de „lobby” în favoarea Uzinei metalurgice de la Râbnița, cel mai mare contribuabil la bugetul regiunii separatiste și o sursă de îmbogățire pentru oligarhii de pe ambele maluri ale Nistrului.
De partea cealaltă, reprezentanții puterii de la Chișinău au arătat că în domeniul prelucrării de metale ar putea exista și alți investitori care nu trebuie să sufere din cauza neregulilor de la Uzina din Râbnița.
14.03.2026
03:09
275
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
243
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
235
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
402
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
366
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
463
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
449
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
538
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
490
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
509
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
14.03.2026
03:09
245
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
212
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
208
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
377
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
345
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
448
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
439
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
527
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
479
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
498
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
546
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
572
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
600
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
553
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
685
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
968
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
13.03.2026
12:23
698
Motorina s-a scumpit cu 5,52 de lei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu și a devenit mai scumpă decât benzina. Care sunt noile PREȚURI la combustibil
13.03.2026
12:08
590
MEC cheamă profesorii și societatea civilă la consultări publice pe noua disciplină „Eu și societatea” în învățământul general
13.03.2026
11:38
578
Femeie din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat mortal soțul în timpul unui conflict familial
13.03.2026
11:04
677
Exercițiu comun moldo-român la Ungheni pentru întărirea cooperării unităților speciale în proiectul SAFEBORDER
13.03.2026
10:28
632
Reformă feroviară, hub logistic și digitalizarea transporturilor din Republica Moldova, discutate cu Banca Mondială la Washington
13.03.2026
10:11
629
Moldova aderă la Agroecology Coalition și își întărește parteneriatele pentru o agricultură adaptată la schimbările climatice
13.03.2026
09:19
708
Mersul pe jos în orașele prietenoase cu pietonii, scut împotriva demenței: cum întărește creierul și reduce riscul de Alzheimer
13.03.2026
08:04
639
Horoscopul zilei 13.03.2026
12.03.2026
21:53
667
Facebook Marketplace introduce Meta AI care răspunde automat la mesajele cumpărătorilor și creează anunțuri pentru vânzători
12.03.2026
20:48
766
Vreme mai caldă și mult soare în Republica Moldova, vineri, 13 martie 2026
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi














