Stiri
Primarul capitalei Dorin Chirtoacă va avea dreptul să convoace adunările generale ordinare și extraordinare ale societăților pe acțiuni în care Consiliul Municipal Chișinău deține cotă-parte.
Noile atribuții i-au fost oferite edilului de către consilieri care s-au arătat nemulțumiți de faptul că instituțiile municipale sunt aruncate intenționat spre faliment, iar adunările generale ale acționarilor sunt organizate cu întârziere pentru a nu interveni în situații critice.
Anterior, primarul general Dorin Chirtoacă l-a amenințat cu demisia pe pretorul sectorului Râșcani, Mihai Cârlig, care ar fi implicat în scheme frauduloase de înstrăinare a bunurilor întreprinderii municipale „Speranța-Unic”. Cârlig este președinte al Consiliului de Administrație al întreprinderii.
La începutul anului 2013, administratorul fabricii de confecții a încercat să vândă un imobil de 500 m2, iar în luna martie a scos la licitație un alt imobil cu o suprafață de 116 m2 din proprietatea întreprinderii. Primăria a aflat de nereguli și a reușit să pună sechestru pe proprietarea întreprinderii.
Chirtoacă are atribuții noi
Social
30.05.2013
15:31
1920

Stiri relevante
27.02.2014
13:33
3353
LIVE VIDEO, LIVE TEXT // Lunetiștii urmăresc orice mișcare a poliției. NIMENI nu se poate apropia de Rada și Guvernul din Crimeea
06.04.2026
21:10
127
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
17:43
328
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
312
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
16:02
458
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
402
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
454
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
09:42
592
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
05.04.2026
19:05
1052
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
04.04.2026
21:12
1088
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova

Top stiri
06.04.2026
21:10
115
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
308
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
247
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
326

17:23
346
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
529
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
456

400

452

10:33
511
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
571
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
590

08:29
589
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1051
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
05.04.2026
15:03
983
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1093
Horoscopul zilei 05.04.2026
05.04.2026
03:25
1228
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1087
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
04.04.2026
18:55
1516
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
04.04.2026
17:40
1194
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1156
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1149
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1275
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1471
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi