Chirinciuc: „Dacă azi ar fi întorşi banii furaţi, iar toţi hoţii ar fi întemniţaţi, am fi siguri că nu se va fura din nou?”. Ce SOLUȚIE propune
2794
„Furtul miliardului a bulversat şi a indignat lumea cel mai mult, ea cerând pe bună dreptate întoarcerea banilor şi pedepsirea vinovaţilor. Să presupunem însă că azi, ca prin minune, s-ar afla deplinul adevăr, ar fi întorşi banii furaţi, iar toţi hoţii ar fi întemniţaţi. Am trăi oare mai bine sau mai sigur că nu se va fura din nou? Ba bine că nu. Or, R. Moldova are nevoie să-şi creeze un sistem de funcţionare democratică, iar pentru asta trebuie să aleagă cea mai scurtă cale – Unirea cu România”, scrie pe blogul său ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc.
Potrivit ministrului, această schimbare trebuie făcută acum, mai ales că numărul celor care optează pentru Unire este în continuă creștere.
„România a devenit azi statul cu cea mai mare creştere economică din UE, iar mulţi analişti politici spun că acest lucru se datorează în mare parte instituţiilor de drept, care au reuşit să prevină nelegiuirile marilor corupţi. Sigur, competenţele preşedintelui României sunt mai largi decât cele pe care le are un şef de stat în R. Moldova. Dar dacă are voinţă şi determinare, un preşedinte poate găsi soluţii în orice situaţie, iar comunicând cu societatea, poate avea un rol decisiv în soluţionarea problemelor sociale, economice sau de alt gen.
Un exemplu în acest sens, a fost exprimat de candidatul unionist al PL la alegerile prezidenţiale, Mihai Ghimpu. Dânsul, după ce a consultat organele de drept şi specialiştii în domeniu, a explicat cum va contribui în calitate de preşedinte la întoarcerea miliardului de dolari sustras din rezervele BNM. Mihai Ghimpu a promis că va înainta un demers guvernului american solicitând ajutor în investigarea furtului în care figurează şi bani ai cetăţenilor SUA”, subliniază Iurie Chirinciuc.
Acesta insistă pe faptul că un preşedinte care are voinţă poate face mult mai mult decât ar părea la prima vedere. „Accentuam mai sus, că R. Moldova trebuie să aleagă cea mai scurtă cale către democratizare – calea Unirii cu Patria Mamă, România. Ar avea loc un proces de contopire a instituţiilor de stat ale României cu cele ale R. Moldova. S-ar crea un sistem de funcţionare a instituţiilor de drept, care le-ar tăia poftele unora de a se căpătui pe seama poporului.
Iată încă un motiv pentru ca la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie să fie susţinut candidatul PL, Mihai Ghimpu. Omul cu caracter şi demnitate, care a spus mereu adevărul şi care priveşte cu voinţă şi putere spre realizarea idealului naţional de reîntregire a neamului românesc de pe cele două maluri ale Prutului”, a conchis sursa citată.
18.12.2018
11:40
30.07.2018
14:55
09.08.2017
17:30
04.08.2017
15:57
26.05.2017
11:21
03.05.2017
14:59
02.05.2017
11:30
28.04.2017
15:49
27.04.2017
15:10
09.03.2017
10:00
04.03.2017
13:15
25.02.2017
09:30
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















