Ştiaţi că la Orheiul Vechi există o CETATE?

ISTORIE // Drumul spre Orheiul Vechi străbate mijlocul unei cetăți din piatră. Astăzi putem observa doar zidurile care au stat la baza construcției, despre care se spune că a fost curtea unui feudal tătaro-mongol

În ultimul sfert al secolului XIV, tătarii Hoardei de Aur au fost alungați din Orheiul Vechi, iar orașul oriental a fost distrus. Pe timpul lui Ștefan cel Mare, cetatea din piatră a fost reparată, înzestrată cu artilerie de foc și transformată în reședința pârcălabilor de Orhei. Cetatea Orheiului era cunoscută istoricilor datorită menționării în documentele cancelariei moldovenești a pârcălabilor de Orhei, membri ai Sfatului Domnesc. Datorită acestui fapt, cercetătorii au menționat că această cetate era una naturală, dar stilul ei se raportează la o epocă diferită de cea a moldovenismului. Acum putem observa doar o parte din zidurile ei, restabilite de arheologi și ridicate cu un metru înălțime pentru conservarea vestigiilor.

Cetate din piatră peste o cetățuie din pământ

În timpul unor investigații arheologice din 1946, s-a descoperit că cetatea era demolată până la nivelul solului, fiind vizibil doar perimetrul ei de forma unui patrulater trapezoidal de pământ de circa jumătate de metru înălţime. În urma unor cercetări din anii ’50, s-a constatat că cetatea de piatră era suprapusă peste o cetăţuie construită anterior din pământ şi lemn, iar suprafaţa pe care se află ea constituia circa un hectar. Arheologii au constatat că cele două cetăţi reprezintă două etape în evoluţia aşezării autohtone de la Orheiul Vechi. Cetatea din pământ a fost datată cu sec. al XII-XIII-lea şi atribuită populaţiei autohtone de până la venirea în ţinut a mongolilor. După cum este notat în cartea Tamarei Nesterov, „Situl Orheiul Vechi, Monument de Arhitectură”, arhitectura cetății nu a fost invocată niciodată în elucidarea problemelor privind datarea și originea soluției arhitectural-planimetrice, fapt care denotă o lipsă de considerație față de monumentul de arhitectură ca document istoric.

Palatul pârcălabului

Potrivit datelor istorice, cetatea reprezintă o replică a complexelor palatine aristocratice, specifice arhitecturii locative din imperiul Hoardei de Aur. Locuințele aristocratice ale patriciatului mongol erau alcătuite dintr-un palat protejat de o incintă perimetrală. Situația de la Orheiul Vechi corespunde acestei tipologii de locuințe întărite cu o singură deosebire: clădirea nu se afla în centrul incintei, ci era alipită de curtina de nord. Cetatea ar fi fost o curte întărită a unui feudal tătaro-mongol, iar în interiorul ei a fost construită o locuință aristocratică de tip oriental. Construcția din interiorul cetății mai era numită și „Palatul pârcălabului”. Încăperea cruciformă corespunde tipului de casă din Asia Mică și Centrală. În urma cercetărilor din anul 1960, s-a precizat că palatul în care locuia pârcălabul avea 10 încăperi și trei bazine. Era ridicat deasupra unei moschei construite în timpul dominației Hoardei de Aur. Pe una din lespezile din piatră a bazinului s-a păstrat inscripția în limba arabă: „Această moschee a ordonat să fie construită evlaviosului binefăcătorul Alih...san”. La sfârșitul sec. al XV-lea, palatul a fost distrus, iar la începutul sec. al XVI-lea aici au locuit orășeni.

Cetatea care închidea drumul în partea centrală a Moldovei

Pe baza unor investigații din anul 1953, istoricii au afirmat că Cetatea Orheiului era o cetate naturală care închidea drumul în partea centrală a Moldovei. În urma cercetărilor din anul 1958, în partea de est a cetății s-au găsit vestigiile unor locuințe. Partea subterană aparținuse unei clădiri care a fost distrusă, despre care se considera că ar reprezenta în prima etapă cripta unei moschei sau a unui mausoleu. În a doua etapă, deasupra acesteia a fost construit palatul, iar subteranele au fost reamenajate ca bazine pentru apă. Construcția din interiorul cetății era din patru rânduri de cărămidă și avea și un sistem de încălzire. Studiile mai arată că cetatea din piatră de la Orheiul Vechi poate fi atribuită epocii lui Ștefan cel Mare. Drept dovadă servește forma planului de tip dreptunghiular cu patru bastioane cilindrice la colț. Incinta exterioară era construită din piatră spartă în tehnica opus emplecton, nucleul central și unele porțiuni ale pereților exteriori – din cărămidă arsă oxidant, iar palatul - din cărămidă uscată la soare. Cetatea a fost comparată cu fortul Cetății Albe și Cetății Noi de la Roman, toate având planuri patrulatere, cu turnuri cilindrice la colțuri. Turnurile Cetății Orhei sunt diferite, iar clădirea a intrat în circuitul științific cu denumirea de citadelă.

Cetate împotriva tătarilor

O altă etapă în istoria cetății cuprinde anii 1482-1483, când este ridicată curtea exterioară, cu bastioane pline pentru instaurarea artileriei. În arhitectura cetății, însă, lipsesc elementele constructive care ar indica folosirea artileriei. Prin formele ei se explică faptul că cetatea a fost ridicată împotriva tătarilor, care se apărau doar cu arcuri și săgeți. Deși citadela se află la o distanță mare de malul opus al Răutului, pe teritoriul ei au fost depistate săgeți și o ghiulea de piatră. Cetatea a servit și drept centru de apărare pentru moldoveni. În domnia lui Ștefan cel Mare, citadela a fost reconstruită și transformată în reședința pârcălabilor de Orhei. Construind o cetate la Orhei, Ștefan cel Mare urmărea să consolideze sistemul defensiv al Moldovei și să o apere de incursiunile tătarilor. Dovadă a importanței pe care o acorda Ștefan cel Mare Orheiului este faptul că dregătoria de pârcălabi de Orhei era ocupată de boierii devotați voievodului, ca Radu Gangur, Galeș, Vlaicu, Grozea Micotici, Ivanco și Alexa.

Distrusă la porunca lui Lăpușneanu

Datele istorice arată că pe vremea celei de-a doua domnii a luiPetru Rareş, după anul 1541, pe locul vechii Cetăţi a Orheiului a fost înălţată o nouă cetate de piatră. Construcția a fost folosită de unii domni moldoveni în vederea restabilirii capacităţii de apărare a Ţării Moldovei. Se presupune că cetatea din piatră de la Orhei a fost distrusă din porunca lui Alexandru Lăpușneanu, care la cererea turcilor a desființat mai multe cetăți. În jurul anului 1600, domnitorulIeremia Movilăa încercat să reconstruiască cetatea, dar fără succes.

Tamara Nesterov, arhitect, doctor în studiul artelor, Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei:

„Ar fi bine ca monumentul să fie curățat și protejat printr-o construcție frumoasă din sticlă. El nu trebuie restaurat sau modificat după fantezia cuiva. Această construcție lasă impresia de autenticitate, sunt valori general-umane. Acest monument poate spori turismul și ne poate aduce venit. Monumentul poate prezenta interes pentru străini și trebuie protejat”