Cercetătorii au dezvăluit cele ȘASE metode simple cu care îți poți prelungi viața cu 10 ani. "Dovezile sunt clare”
2265
Prelungirea vieții e posibilă practicând câteva activități simple și la îndemâna oricui. Potrivit unui important neurolog, activitățile artistice de orice fel practicate zilnic pot avea beneficii uriașe în ceea ce privește scăderea nivelului de stres, reducerea problemelor de sănătate fizică și mentală și ne ajută să continuăm să învățăm chiar și în a doua parte a vieții.
Profesorul Susan Magsamen, directorul executiv al Laboratorului International Arts + Minds Laboratory al centrului pentru Neuroestetică aplicată de la Școala de Medicină a Universității Johns Hopkins, a publicat o carte în care demonstrează rolul vital pe care arta îl joacă în menținerea sănătății creierului.
„Dovezile sunt aici”, a spus Magsamen. „Crearea de măști îi ajută pe soldații care suferă de stres post-traumatic să se recupereze mai repede, iar un spital [care tratează bolnavii] de cancer proiectat pentru a înmulți și intensifica experiențele senzoriale îi ajută pe pacienți să se vindece mai repede.”
În cartea pe care a scris-o împreună cu Ivy Ross, vicepreședintele de design de hardware al Google, profesoara a povestit despre cazul unui bărbat care suferea de Alzheimer și care și-a recunoscut fiul pentru prima oară după 10 ani după ce a ascultat o serie de melodii pe care obișnuia să le asculte cu plăcere în trecut. „Când ascultăm muzică nostalgică, asta activează hipocampul și, mai important, alte zone ale creierului legate, de asemenea, de memorie și reamintire care nu au fost deteriorate”, a explicat Magsamen.
Cele șase activități care prelungesc viața: trebuie să faci cel puțin 30-45 de minute de activități artistice în fiecare zi.
- Fredonează o melodie: cântatul activează nervul vag și stimulează sistemul nervos parasimpatic care te calmează și te face să te simți mai optimist. Cântatul s-a dovedit a fi foarte util pentru pacienții care suferă de demență pentru a interacționa cu familia și prietenii deoarece activează căi neuronale diferite care conduc înspre locul unde mintea păstrează aminitirile.
- Lista personalizată cu melodiile preferate: când asculți cântecele pe care le asociezi cu aminitiri fericite te eliberezi de stres și ți se îmbunătățește starea de spirit. Vibrația sonoră are capacitatea de a scoate corpul din starea primară de tip „luptă-fugi-rămâi împietrit” și este un instrument excelent pentru combaterea stresului pentru că funcționează la nivelul subconștient, schimbând la propriu vibrațiile corpului.
- Citește o poezie care îți place: are același efect asupra creierului precum ascultarea melodiilor prefereate.
- Modelajul în lut sau plastilină: modelajul este singura formă de artă unde este nevoie de același nivel de dexteritate la ambele mâini în același timp. Calitatea tactilă a modelajului în lut reduce starea de spirit negativă și stresul și te ajută să te concentrezi mai bine.
- Coloratul: se pare că această activitate foarte simplă stimulează aceleași zone din adâncul creierului care se activează în timpul meditației.
- Adulmecă mirosuri plăcute: mirosul stimulează până la 75% din toate emoțiile pe care le trăiești.
23.02.2026
06:39
3
Zelenski avertizează: Putin a declanșat al treilea război mondial și nu se va opri la Ucraina
23.02.2026
01:40
437
Economia creatorilor sub presiunea conținutului generat de AI: cine mai reușește să iasă în evidență?
23.02.2026
00:00
423
Cutremur de magnitudine 7,1 la mare adâncime în Malaysia, fără pagube sau victime raportate
22.02.2026
21:03
485
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
22.02.2026
20:59
642
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
22.02.2026
19:43
491
Waymo își apără strategia de asistență la distanță pentru robotaxiuri, în timp ce presiunea politică și competiția din mobilitatea electrică cresc
22.02.2026
19:42
537
Bruxelles avertizează Washingtonul după noile tarife impuse de Trump: UE cere respectarea integrală a acordului comercial cu SUA
22.02.2026
19:36
513
Proteste la Verona față de costurile locuințelor și impactul de mediu al Jocurilor Olimpice de iarnă
22.02.2026
19:09
676
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, între 23 februarie și 1 martie 2026
22.02.2026
18:18
513
China accelerează interfețele creier-calculator: de la studii clinice la o industrie BCI pregătită să rivalizeze cu Neuralink
23.02.2026
01:40
406
Economia creatorilor sub presiunea conținutului generat de AI: cine mai reușește să iasă în evidență?
23.02.2026
00:00
389
Cutremur de magnitudine 7,1 la mare adâncime în Malaysia, fără pagube sau victime raportate
22.02.2026
21:03
473
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
22.02.2026
20:59
613
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
22.02.2026
19:43
476
Waymo își apără strategia de asistență la distanță pentru robotaxiuri, în timp ce presiunea politică și competiția din mobilitatea electrică cresc
22.02.2026
19:42
525
Bruxelles avertizează Washingtonul după noile tarife impuse de Trump: UE cere respectarea integrală a acordului comercial cu SUA
22.02.2026
19:36
501
Proteste la Verona față de costurile locuințelor și impactul de mediu al Jocurilor Olimpice de iarnă
22.02.2026
19:09
659
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, între 23 februarie și 1 martie 2026
22.02.2026
18:18
502
China accelerează interfețele creier-calculator: de la studii clinice la o industrie BCI pregătită să rivalizeze cu Neuralink
22.02.2026
17:41
588
Papa Leon cere oprirea imediată a războiului din Ucraina și negocieri responsabile pentru pace
22.02.2026
16:44
517
Ungaria blochează sancțiunile UE contra Rusiei și fondurile pentru Ucraina, folosind conducta Drujba ca instrument de presiune
22.02.2026
13:48
675
Escalade-ul electric de 9.000 de livre care m-a cucerit în ciuda tuturor defectelor
22.02.2026
12:53
796
Ucraina denunţă „ultimatumurile şi şantajul” Ungariei şi Slovaciei privind oprirea energiei electrice dacă nu reia tranzitul petrolului rusesc
22.02.2026
12:50
710
Aparatul pe care îl lași mereu în priză consumă mai mult decât frigiderul. Cum puteți reduce facturile la electricitate
22.02.2026
12:09
567
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei cu un atac masiv cu rachete și drone
22.02.2026
11:29
677
Noile magazine de aplicații care sparg monopolul Apple în UE și Japonia
22.02.2026
09:51
809
Națiunile arabe denunță declarațiile ambasadorului SUA în Israel, Mike Huckabee, despre „dreptul” Israelului asupra Orientului Mijlociu
22.02.2026
08:24
749
Polițistă ucisă și 14 răniți la Liov, în explozii investigate ca „act terorist”
22.02.2026
07:59
638
Horoscopul zilei 22.02.2026
22.02.2026
06:26
846
Noapte de teroare la Kiev: explozii succesive și atac cu rachete balistice, locuitorii obligați să stea ore întregi în adăposturi
22.02.2026
00:51
991
Sam Altman minimalizează consumul de apă al ChatGPT, dar admite că inteligența artificială cere tot mai multă energie și cere tranziția rapidă la nuclear și regenerabile
1012
Elon Musk explică de ce conversația față în față cântărește mai mult decât CV-ul atunci când angajează oameni
22.02.2026
00:07
740
Wikipedia interzice Archive.today după acuzații de atac DDoS și modificare de conținut
21.02.2026
21:31
894
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
21.02.2026
20:59
788
Cer mai senin și temperaturi în creștere duminică, 22 februarie 2026
Economia creatorilor sub presiunea conținutului generat de AI: cine mai reușește să iasă în evidență?
Cutremur de magnitudine 7,1 la mare adâncime în Malaysia, fără pagube sau victime raportate
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.16
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














