Celebra Ana Maria Popescu (Brânză) și basarabeanul Oleg Televca – CAMPIONI la cea de a IV-a ediție a Press Cup Dr. Oetker
14548
Campioana mondială și olimpică la scrimă Ana Maria Popescu (Brânză) a câștigat cea de a IV-a ediție a Press Cup Dr. Oetker, care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la Tenis Club Curtea de Argeș. La masculin trofeul i-a revenit membrului Asociației Presei Sportive din R. Moldova (APSM), Oleg Televca.
„Sunt foarte fericită că am participat la Press Cup Dr. Oetker. Cum sunt copii care au primit prima dată o jucărie, așa am fost eu aici la tenis. Am jucat tenis în copilărie, iar la această competiție m-am întors la prima dragoste, dacă tot rămăsese neconsumată. Chiar m-am distrat, am făcut mișcare într-o bază foarte frumoasă, la Curtea de Argeș, unde înțeleg că se desfășoară competiții internaționale. Mi-aș dori să văd în fiecare oraș o astfel de bază sportivă, nu neapărat la tenis și mă bucur că sunt oameni care se preocupă de sport”, a declarat Ana Maria.
Competiția la băieți a fost câștigată de reprezentantul R. Moldova, Oleg Televca, care l-a învins în finală pe cântărețul Peter Pop.„Totul a fost organizat impecabil,într-o atmosferă caldă, prietenească, cu un nivel ridicat sportiv. Mi-a făcut mare plăcere să interacționez cu turneele Dr. Oetker”, a spus reprezentantul APS Moldova.
Delegația jurnaliștilor a avut în program, printre altele, plimbare cu vaporașul pe lacul Vidraru și vizite la Cumpăna și Păstrăvăria Brătioara.
Președintele Asociației Presei Sportive din Moldova, Eduard Ciobanu, care a participat la această competiție, promite să organizeze ceva similar și în R. Moldova. „Cu mare plăcere am acceptat invitația să participăm la această sărbătoare a tenisului. Mă bucur că a câștigat un coleg de-al meu, mai ales că recent a câștigat proba de tenis din cadrul Olimpiadei APSM. M-a impresionat acest turneu Press Cup Dr. Oetker, care ne-a dat idei să organizăm ceva similar și la Chișinău. Au fost partide interesante, captivante, dar cel mai mult m-a impresionat că s-a jucat cu zâmbetul pe față”.
La cea de a IV-a ediție a Press Cup Dr. Oetker, la care au participat aproximativ 40 de jurnaliști, a avut loc o partidă demonstrativă în care au jucat Ana Maria Popescu cu Peter Pop.„Îmi pare rău că nu am putut să câștig finala. A fost o experiență deosebită, fantastică pot spune pentru mine Press Cup Dr. Oetker și mă bucur că am luat parte la ea. Nu am întâlnit nici în București o arenă așa bine îngrijită și mă bucur că în Curtea de Argeș există oameni pasionați de tenis. A fost o mare onoare să o cunosc pe campioana mondială și olimpică Ana Maria”, a spus Peter Pop.
Directorul Tenis Club Curtea de Argeș, Gheorghe Borțan, a menționat că a fost onorat să găzduiască competiția. „Mă bucură că am avut ocazia de a organiza cea de a patra ediție a Press Cup Dr. Oetker, la care au concurat ziariști din întreaga țară. Ba am avut și participare internațională, anul acesta, din R. Moldova. Noi pregătim terenurile și baza să arate la standarde ridicate, mai ales că urmează să găzduim competițiile ITF de 15.000 de dolari, atât la fete cât și la băieți. Au fost meciuri interesante cu finale deosebit de frumoase, crescând nivelul valoric și calitativ și la presă, ca și la celelalte competiții internaționale găzduite de noi”.
Pe site-ul Turneului –http://www.astenisclub.ro/presscup/, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars se află știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției. Organizatorul Dr. Oetker Press Cup a fost Tenis Club Curtea de Argeș. Partenerul oficial al turneului a fost Dr.Oetker România. Sponsorii ediției 2017 au fost: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeș și Consiliul Județean Argeș. Parteneri media: Radio Argeș Expres și Ziarul Argeș Expres. Promotorul turneului a fost SCG-Smart Corporation Group.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















