Cele mai frumoase destinații de vacanță pentru iubitorii de istorie
3512
viator.com La mare sau la munte, exotică sau culturală, fiecare își alege destinația de vacanță după propriile preferințe. Pentru pasionații de istorie însă, destinațiile istorice sunt foarte multe și toate minunate.
Historia.ro a realizat o selecție a celor mai frumoase astfel de destinații de pe fiecare continent.
În toată America centrală, jungla deasă ascunde nenumărate monumente mayașe. Cel mai important dintre acestea – și cel mai popular printre turiști – se află în peninsula Yucatan din Mexic. Chichen Itza a fost cel mai mare oraș mayaș, construit spre sfârșitul perioadei clasice a civilizației meso-americane, cândva între anii 600 și 900 d.Hr. Ruinele de la Chichen Itza rivalizează în splendoare cu templele de la Tikal, oraș construit începând cu secolul V. Aici, templul IV, o construcție în formă piramidală este cel mai înalt templu mayaș și o dovadă a tehnologiilor avansate de construcție pe care le poseda civilizația Maya.
Pentru America de Sud, alegerea nu putea fi decât una: Machu Picchu, orașul pierdut al incașilor. Unul dintre cele mai fascinante monumente istorice din lume, Machu Picchu – ridicat deasupra norilor. Construit în secolul al XV-lea, Machu Pichu a fost abandonat doar o sută de ani mai târziu din cauza sosirii conchistadorilor spanioli, care i-au subjugat pe incași. Conchistadorii n-au ajuns însă până în cetatea imperială și n-au aflat niciodată de existența ei, iar orașul a fost redescoperit abia în secolul XX, în 1911, de către istoricul american Hiram Bingham.
Marile civilizații ale Orientului îndepărtat și-au lăsat puternic amprenta asupra Asiei, iar astăzi turiștii pot admira multe dintre monumentele splendide rămase în urma lor. Cel mai impunător dintre toate este Marele Zid Chinezesc. Primele ziduri din lanțul ce constituie astăzi Marele Zid au fost construite începând cu secolul VII î.Hr. cu scopul de a proteja granița teritoriilor chineze împotriva atacurilor venite dinspre Nord. Zidul are o lungime de peste 21.000 de kilometri și s-a spus despre el că este singura construcție vizibilă de pe Lună (mit popular demontat între timp).
Un alt monument istoric asiatic foarte important se află undeva în inima junglei din Cambodgia. Templul hindus Angkor Wat, cel mai mare complex religios din lume (de patru ori mai întins decât Vaticanul), a fost construit în secolul al XII-lea și reprezintă cea mai splendidă rămășiță a vechii arhitecturi khmere.
În Europa, o amprenta este lăsată de civilizația greco-romană, din care s-a născut cultura europeană, dar și statele medievale și moderne care, cândva, au stăpânit lumea. Fiecare mare capitală europeană, și nu numai, are nenumărate monumente istorice, dar mai presus de toate stă Roma. Cetatea Eternă este unul dintre cele mai vizitate orașe din întreaga lume.
Cel mai faimos monument istoric din India este Taj Mahalul, care se numără printre noile minuni ale lumii. Ridicat în secolul al XVII-lea (1632-1653) de către împăratul mogul Shaj Jahan ca mausoleu pentru soția sa, decedată la moartea celui de-al 14-lea copil, Taj Mahalul uimește prin arhitectură și marmura albă ce-l decorează atât la exterior, cât și la interior.
Din cele șapte minuni ale lumii antice, doar una a mai rămas în picioare și se află în nordul Africii. Este vorba despre Marea Piramidă din Giza, ultima rămășiță importantă a civilizației egiptene. Construită la jumătatea mileniului III î.Hr. pentru faraonul Keops, piramida – înaltă de 146.5 metri – a fost cea mai înaltă structură din lume timp de 4300 de ani, depășită abia la sfârșitul secolului al XIX-lea de către turnul Eiffel.
Iordania de azi găzduiește unul dintre cele mai faimoase situri arheologice din întreaga lume. Cunoscut savanților de multă vreme, apoi popularizat de către filmul hollywoodian Indiana Jones, orașul antic Petra este o minune săpată în piatră ce stă ascunsă în deșertul iordanian. Istoricii presupun că orașul a fost construit începând, probabil, cu secolul VI î.Hr. de către poporul nabatean, și că a fost capitala acestei uniuni de triburi nomade arabe până în anul 106 d.Hr., când regiunea a fost cucerită de Imperiul Roman. Orașul a continuat să înflorească în perioada imperială, apoi a intrat în declin și a fost afectat sever de un cutremur în secolul VII, după care abandonat. El a devenit cunoscut occidentalilor în secolul XIX, când a fost descoperit de un explorator elvețian.
22.01.2026
14:40
2435
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3490
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2710
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3183
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5609
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31627
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3169
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7137
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
7006
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6378
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
01.05.2026
20:53
341
Vreme stabilă în Republica Moldova, sâmbătă, 02.05.2026
01.05.2026
19:44
332
Pentagonul se aliază cu Nvidia, Microsoft și AWS pentru a implementa inteligența artificială pe rețele militare ultrasecurizate
01.05.2026
09:44
621
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
521
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
695
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
684
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
729
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
685
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
703
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
766
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
672
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
678
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
658
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
705
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
20:23
655
Stripe lansează Link, portofelul digital care permite agenților AI autonomi să facă plăți în siguranță
803
Colegiul Medicilor anchetează declarațiile unui medic despre riscurile sarcinii concepute în perioada de post
30.04.2026
18:49
746
Maia Sandu, la Bălți: discuții cu elevii despre siguranța online și planuri de modernizare a spitalului regional
30.04.2026
17:11
617
Netflix lansează „Clips”, feed vertical de tip TikTok pentru descoperirea rapidă a conținutului
30.04.2026
16:49
683
Spotify introduce badge „Verified by Spotify” pentru a diferenția artiștii umani de cei generați de AI
30.04.2026
16:08
901
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
702
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
778
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
790
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
947
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
953
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
Maia Sandu l-a numit prin decret pe Alexandru Machidon în funcția de Procuror General al Republicii Moldova
ULTIMA ORĂ // „Neutralitatea” sub cizma rusească. Ambasadorul NEACREDITAT Ozerov și marionetele politice de la Chișinău, contra modernizării Armatei Naționale: ,,Dacă Rusia este atât de «preocupată» de neutralitatea Moldovei, de ce o încalcă?"
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39




Inapoi














