Cele mai bune vinuri de casă au fost premiate la Ziua Națională a Vinului. Nouă producători au obținut „Polobocul de Aur”
2208
Cele mai bune vinuri de casă, selectate în cadrul concursului „Polobocul de Aur” au fost premiate la Chișinău în cadrul Zilei Naționale a Vinului. Astfel, nouă producători de vin de casă au obținut trofeul mult râvnit, Premiul Mare „Polobocul de Aur” - un butoi de 100 de litri.
Învingători au fost selectați din peste 500 de persoane fizice din întreaga țară, care au prezentat la concurs vinuri produse în condiții casnice. Dintre acestea, 101 mostre au ajuns în degustarea finală
Regiunile care s-au remarcat prin producători de vin de casă în acest an sunt Ialoveni, Criuleni, Căușeni, Ungheni, Găgăuzia, Hâncești și Taraclia.
Sergiu Harea, președintele CCI a RM, a felicitat vinificatorii pentru perseverența și pasiunea lor. „Sunt mândru de vinificatorii noștri, care, în pofida tuturor impedimentelor, continuă să muncească destoinic și ne surprind mereu cu un vin bun și curat. Vă doresc, stimați vinificatori, să păstrați dragostea de frumos și de tradiție în continuare. Pe parcursul anilor, la concursul „Polobocul de Aur” au participat zece mii de probe din peste 20 de raioane. Au fost învingători 210. Din acei 210, circa 70 la sută deja-s mici producători care au vinuri îmbuteliate în rețelele din Republica Moldova dar și peste hotare”, a declarat Sergiu Harea.
Prezent la eveniment, vicepremierul Vladimir Bolea a felicitat învingătorii și a afirmat că autoritățile elaborează programe de susținere a agroturismului, o parte componentă a căruia este turismul vitivinicol.
Concursul „Polobocul de Aur” a fost lansat în anul 2002 pentru a promova cultura vinului de casă, a ridica nivelul de consum responsabil și a facilita schimbul de informații între producătorii locali.
Potrivit Camerei de Comerț și Industrie, în cele 21 de ediții anterioare ale concursului, au fost prezentate aproximativ 10.000 de mostre de vin, iar peste 210 dintre acestea au fost premiate.
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor

















