Cel puțin 3 000 de familii și tineri necăsătoriți vor putea beneficia în 2019 de credite în cadrul Programului „Prima Casă”
1640
Cel puțin 3 000 de familii și tineri necăsătoriți vor apela în 2019 la credite pentru a procura o locuință în cadrul Programului guvernamental „Prima Casă”, planifică Guvernul. În acest sens, în bugetul de stat pentru 2019 au fost deja prevăzuți bani pentru compensații destinate bugetarilor și familiilor cu copii. Despre acest lucru a anunțat secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, înaintat pentru funcția de ministru al Finanțelor, Ion Chicu.
Potrivit lui Ion Chicu, dacă anul acesta au fost acordate în jur de o mie de credite, în 2019 programul „Prima Casă” va deveni mai ofertant.
„Pentru anul viitor am planificat în bugetul de stat surse financiare pentru aceste compensaţii în cadrul programului. Noi am calculat că aceşti bani vor fi suficienţi, dacă în 2019 vor fi acordate în jur de 3 000 de credite pentru „Prima Casă”. Rata constituie 6,4%, iar anul viitor ea nu va fi majorată”, a spus acesta în cadrul emisiunii „În centrul atenției”, de la Publika TV.
De asemenea, Chicu a mai prezentat date privind creşterea veniturilor în bugetul public în acest an. Potrivit lui, creşterea va asigura acoperirea cheltuielilor legate de majorarea salariilor pentru bugetari, dar şi pentru alte plăţi sociale.
„Continuăm să lucrăm la reducerea presiunii administrative asupra mediului de afaceri. Deja a fost pregătit un proiect privind reducerea numărului de taxe, în primul rând, vorbim despre taxe locale”, a subliniat acesta.
Chicu a fost întrebat şi despre priorităţile lui, în cazul în care va fi învestit în funcţia de ministru al Finanţelor.
„Potrivit datelor pentru 11 luni ale anului 2018, veniturile bugetului public naţional au depăşit planul cu 1 miliard 875 de milioane de lei. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2017, creşterea este de 4,53 miliarde de lei. Astfel, chiar dacă am efectuat această reformă cu diminuarea unor impozite, avem venituri mai mari decât cele prognozate”, a adăugat sursa citată.
De menționat că, săptămâna trecută, premierul Pavel Filip l-a propus pe Ion Chicu la şefia Ministerului Finanţelor. Deocamdată, președintele Igor Dodon nu a semnat decretul de numire a lui Chicu.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















