Stiri

Cel mai bizar FURT: A reușit să fure CASA cu totul

Știri 29.03.2017 17:00 Vizualizări1736
Cel mai bizar FURT: A reușit să fure CASA cu totul foto simbol

Un bărbat a fost arestat de poliția din Yangon, capitala comercială a statului Birmania (Myanmar), pentru că este hoț de locuințe… la propriu, informează DPA citând surse oficiale.

Potrivit autorităților, bărbatul nu s-ar fi mulțumit doar să fure din casa vizată, ci ar fi plecat cu tot cu aceasta. „Investigăm acum acest caz”, a declarat pentru sursa citată un reprezentant al poliției din South Dagon.

Martorii au declarat că au observat cel puțin o persoană care a dezmembrat casa și a transportat-o apoi cu ajutorul unui autovehicul.

Incidentul s-a petrecut în timpul unui weekend, la marginea orașului Yangon. Locuințele din această zonă sunt, de obicei, structuri realizate din bambus.

Conform cotidianului local Eleven, în spatele furtului s-ar afla o dispută legată de identitatea proprietarului locuinței. Casa fusese vândută anterior de o persoană care nu ar fi titulara legală a bunului.

Poliția de la secția din South Dagon l-a pus sub acuzare pe suspectul arestat.

Nu este clar dacă locuința mai poate fi asamblată la loc, precizează sursa citată.

Sursa: revistablogurilor.ro

Autor: Ziarul National
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri